Update articol:

Preşedinţia austriacă a UE vrea o discuţie cu privire la majorarea dobânzilor

Președinția austriacă a Uniunii Europene a cerut miniștrilor de finanțe și guvernatorilor băncilor centrale  din blocul comunitar să discute despre majorarea ratelor dobânzilor, la întâlnirile care vor avea loc mai târziu în această săptămână la Viena, potrivit Reuters.

Într-o mișcare care ar putea fi văzută ca o intervenție parțială asupra competențelor Băncii Centrale Europene, guvernul austriac, care deține președinția rotativă a UE, dorește să organizeze o discuție cu privire la “implicaţiile majorării dobânzilor asupra stabilităţii financiare”, se arată într-un document consultat de Reuters.

“Sunteţi de acord că o normalizare a ratei dobânzilor, în sine, nu va genera probleme în sectorul financiar?”, este întrebarea pe care Austria o va pune miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale din blocul comunitar care se vor reuni vineri şi sâmbătă la Viena.

Pe măsură ce inflația a crescut în zona euro în ultimele luni, iar creșterea este solidă, BCE intenționează să pună capăt achizițiilor de obligațiuni de stat în acest an, însă ratele dobânzilor se așteaptă să rămână neschimbate la rate negative cel puțin pentru încă un an.

Fără a sugera un anumit calendar pentru majorarea dobânzilor, preşedinţia austriacă a UE subliniază că “în SUA, Rezerva Federală a început deja să majoreze dobânzile fără turbulenţe economice majore până acum”.

Un purtător de cuvânt al președinției austriece nu a fost disponibil pentru un comentariu, informează Reuters.

Discuţiile de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale  vor fi însoţite  de un document al centrului de reflexie CEPS, în care autorul Daniel Gros susţine că există puţine motive de îngrijorare cu privire la impactul normalizării politicii monetare asupra economiei reale.

Documentul recunoaşte că există unele riscuri legate de o creştere bruscă a dobânzilor, în condiţiile în care debitorii puternic îndatoraţi ar putea să nu îşi poată rambursa datoriile.

 

 

 

BVBStiri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (23/10/2020)

Tranzactii raportate conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

COS TARGOVISTE S.A. (COS) (23/10/2020)

Stadiu procedura insoventei

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Hotarari AGA O & E 23.10.2020