Update articol:

Preţul energiei pe bursă în ianuarie, cu 250% mai mare decât anul trecut

bec energie Sursa Pixabay

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU) a avut o medie de 949 lei pe MWh în luna ianuarie 2022, valoare cu 250% mai mare faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 271 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier.

Totuşi, preţul în ianuarie a fost mai mic decât cel din luna anterioară, decembrie 2021, când cotaţia era 1.139 lei pe MWh.

Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 2,6 miliarde de lei în luna ianuarie, în creştere cu 269% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

Pe de altă parte, volumul tranzacţiilor a crescut cu 6%, până la 2.620.819 de MWh.

Cota de piaţă a PZU a fost de 50,3% în ianuarie, în creştere cu 7%.

Pe piaţa spot a OPCOM au fost înregistraţi 329 de participanţi, dintre care activi au fost 239.

Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieţei angro de energie electrică pe care se realizează tranzacţii orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacţionare, potrivit Agerpres.

BVB | Știri BVB
Turbo Long Certificates on Mercedes-Benz (RBDAITL4) (01/10/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:24 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (01/10/2026)

Completare Ordine de zi AGOA 29 octombrie 2026

EUR/RON Turbo Short 10/5.35/5.30 (EBEUROTS4) (01/10/2026)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 2 si 5 Octombrie 2026

PROMATERIS S.A. (PPL) (01/10/2026)

Hotarari AGA O & E 01.10.2026