În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în creştere cu 4,34%, până la 99,97 euro pe megawatt-oră (MWh), după ce anterior au urcat până la 100,30 euro pe MWh.
Gospodăriile şi consumatorii industriali din Europa resimt deja efectele preţurilor ridicate la energie în acest an, după ce războiul împotriva Iranului a dus la creşterea preţurilor la petrol, carburanţi, gaze, electricitate şi alimente. Analiştii şi experţii din industrie se aşteaptă la încă un an cu preţuri mari la gaze, chiar dacă războiul s-ar încheia, iar iarna ar fi una blândă. Motivul, Europa va trebui să-şi refacă rezervele de gaze, care au scăzut la minime istorice. Gradul de umplere a depozitelor de gaze din UE se situează la aproximativ 75%, cel mai scăzut nivel înregistrat pentru această perioadă a anului după 2009.
Preţurile ridicate la gaze pe piaţa angro se repercutează în facturile consumatorilor de gaze şi electricitate, în condiţiile în care centralele pe bază de gaze naturale stabilesc, de regulă, preţul energiei electrice în perioadele de vârf de cerere.
Unele companii din sectoare industriale care utilizează gazele naturale ca materie primă, precum cele din industria îngrăşămintelor, a produselor chimice şi a siderurgiei, şi-au redus deja producţia.
Ultima dată când preţul gazelor naturale a înregistrat o creştere bruscă a fost la începutul războiului din Ucraina, când cotaţiile au trecut de 300 de euro pe MWh.