Update articol:

Prezidenţiale 2025/ George Simion: Vom contesta la CCR alegerea lui Nicuşor Dan

Prezidenţiale 2025/ George Simion: Vom contesta la CCR alegerea lui Nicuşor Dan
 - poza 1

Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat, marţi, că va contesta la Curtea Constituţională rezultatul alegerilor prezidenţiale din 18 mai.

“Vreau să vă anunţ că, aşa cum Călin Georgescu a fost scos pe nedrept din competiţia electorală şi alegerile au fost anulate de CCR, nejustificat, care nu se baza pe dovezi, noi vom contesta la Curtea Constituţională alegerea lui Nicuşor Dan, din exact aceleaşi motive pentru care ei au anulat alegerile în decembrie. Nu pentru a fi preşedinte m-am înscris la sfârşitul lunii martie în această competiţie, ci pentru a restabili dreptatea”, a transmis Simion, într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale a adăugat că susţinătorii săi i-au cerut “insistent” în ultimele 24 de ore să facă acest lucru, menţionând că va acţiona pe căi legale “şi intern şi internaţional”.

“Voi mi-aţi cerut, insistent, în ultimele 24 de ore, să ascult de vocea voastră. Voi mi-aţi zis că nu vreţi un preşedinte ca această marionetă care, teoretic, s-a bucurat de susţinerea românilor. Aşa că vom acţiona pe căile legale, şi intern, şi internaţional, pentru ca mişcarea noastră să aibă câştig de cauză”, a spus George Simion.

Potrivit acestuia, contestaţia se va baza “pe exact motivele din decizia din 6 decembrie 2024” de anulare a alegerilor de anul trecut.

“Eu ca şi competitor electoral voi scrie Curţii Constituţionale şi voi cere anularea alegerilor”, a susţinut preşedintele AUR.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.