Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidenţiale, l-a acuzat luni seara, în prima dezbatere televizată organizată la Palatul Cotroceni, pe contracandidatul său Nicuşor Dan (independent) că a intrat în cursa electorală doar pentru ca să o “scoată din joc”, susţinând că acesta “a băgat băţul prin gard” la “mizeria şi trădarea din USR”.
“Ca în “Luceafărul” lui Eminescu: Nicuşor, viclean copil de casă, sunt absolut convinsă că a vrut să mă scoată din joc pentru că încurcam foarte mult sistemul anul trecut. El este conştient şi are şi măsurători că, dacă intră în turul doi, pierde cu oricine, singurul care ar câştiga aş fi eu şi atunci a intrat doar să mă scoată pe mine din joc. Ăsta este purul adevăr. El poate să aibă zece drepturi la replică. (…) Felul în care a procedat de anul trecut, cu tot băţul prin gard: ‘este decizia USR’. Care decizie? Mai mult decât atât, după ce 16 colegi ai mei au făcut mizeria, trădarea pe care au făcut-o, a fost întrebat la o televiziune care este părerea despre ce a făcut USR şi a zis că a făcut foarte bine. Este dureros, pentru că eu în acest domn mi-am pus foarte multă speranţă în urmă cu mai mulţi ani”, a spus Elena Lasconi, în timpul dezbaterii.
În replică, Nicuşor Dan a precizat că, în acest moment, nu este vorba despre “emoţiile” Elenei Lasconi, ci despre “destinul poporului”.
“Aici nu este vorba despre doamna Lasconi şi despre emoţiile domniei sale. Aici este vorba despre destinul poporului în acest moment”, a declarat Nicuşor Dan.(Agerpres)