Update articol:

Prezidenţiale2025 – dezbatere TV/Schimb de replici Antonescu – Nicuşor Dan pe tema PNL şi a terenurilor ajunse la dezvoltatori imobiliari

Un schimb de replici a avut loc luni seară între primarul Capitalei, candidatul independent Nicuşor Dan, şi contracandidatul său, Crin Antonescu (Alianţa Electorală “România, Înainte”), pe tema situaţiei PNL, a deficitului bugetar, dar şi a unor terenuri din Parcul Herăstrău şi din zona Arcul de Triumf care au ajuns la dezvoltatori imobiliari.

În cadrul dezbaterii electorale televizate, organizată de Digi 24 la Palatul Cotroceni, Nicuşor Dan a apreciat că PNL ar trebui să se apropie mai degrabă de USR şi de partidele de dreapta. El a susţinut, de asemenea, că Antonescu ar fi “garantul faptului că Marcel Ciolacu va continua să guverneze” România.

“Eu cred că, de ani de zile, PNL este exact ca în povestea aceea cu broasca, pe care, dacă o arunci în apă fierbinte, sare imediat înapoi, dar dacă dai focul mai mic şi mai mic şi mai mic, ajunge să fiarbă singură. Apropiindu-se mai mult şi mai mult de PSD, cred că este o greşeală strategică pe care o face. Cred că domnul Crin Antonescu este garantul faptului că Marcel Ciolacu va continua să guverneze România şi PNL va fi un partener minor în această ecuaţie. Şi cred că soluţia pentru PNL este să se apropie de USR, să se apropie de celelalte partide pro-occidentale de dreapta, pentru a echilibra această relaţie, care este toxică”, a afirmat Nicuşor Dan.

În replică, Antonescu l-a acuzat pe Nicuşor Dan că a “blocat” Bucureştiul timp de patru ani şi că acest lucru a avut un efect negativ inclusiv în ce priveşte deficitul bugetar. El i-a mai cerut să “lase PNL-ul în pace” şi “să nu dea târcoale la gardul” acestui partid.

“Să nu discutăm de animale mici, de broaşte. Să discutăm de urşi. Dacă dumneavoastră aţi dat târcoale la un partid cum este USR, provocând pe acolo noaptea daune, nu atacaţi gospodării mai mari. Lăsaţi PNL-ul în pace şi nu daţi târcoale şi pe la gardul PNL, că daţi degeaba. Eu aş vrea să vă întreb ceva serios: deplângeţi deficitul – îl deplâng şi eu. Toată lumea îl deplânge. Dar v-aţi gândit că poate prietenul dumneavoastră Marcel Ciolacu – că e mai prieten cu dumneavoastră decât cu mine – avea un deficit ceva mai mic dacă PIB-ul Bucureştiului putea şi el să crească, dacă nu ar fi fost blocat de un primar inert şi izolat şi care a blocat Bucureştiul, inclusiv din punct de vedere economic patru ani?”, a spus Antonescu.

Nicuşor Dan i-a reproşat lui Antonescu că, în perioada în care era ministru al Tineretului şi Sporturilor, şeful BTT a înstrăinat către dezvoltatori imobiliari 34 hectare de teren. El a menţionat că există două hotărâri judecătoreşti conform cărora actele respective au fost emise ilegal.

“Ştiu că a existat un ministru al Tineretului şi Sporturilor care a dat nişte baze sportive la nişte oameni, cum ar fi Puiu Popoviciu, domnul Paszkany, Dumitru Dragomir. (…) În calitate de ministru, a atestat dreptul de proprietate pentru şapte hectare din Parcul Herăstrău, pentru BTT; şapte hectare din Ştrandul Tineretului; nouă hectare din baza sportivă Pantelimon; nouă hectare din baza sportivă Străuleşti şi două hectare din baza sportivă Băneasa. Ulterior, ele au trecut din domeniul public al statului în proprietatea BTT, care era o societate în subordinea ministrului Tineretului şi Sporturilor. (…) Subordonatul dumneavoastră care conducea BTT a primit şase ani de închisoare cu executare. Iar dumneavoastră, într-un referat al procurorului, aţi fost acuzat de abuz în serviciu, dar – ghinion, cum ar spune un prieten de-al dumneavoastră – a intervenit prescripţia”, a spus primarul Capitalei.

Crin Antonescu a declarat că Nicuşor Dan fie este “manipulat şi nu înţelege ce face şi ce spune”, fie este un “calomniator”. El a subliniat că, în calitate de ministru al Sporturilor, nu a avut “niciodată nicio relaţie de niciun fel” cu persoanele invocate de Nicuşor Dan. Antonescu a mai spus că “niciodată” nu a fost informat asupra faptului că un procuror i-ar cerceta activitatea şi că nu a fost chemat “niciodată” la Parchet.

“Dacă vă dau în judecată pe afirmaţiile pe care le-aţi făcut chiar la ore de vârf, mă gândesc că din nou bieţii bucureşteni plătesc milioane de euro caselor de avocatură pe care le tocmiţi dumneavoastră. Pentru că dacă veţi fi sancţionat – căci veţi fi sancţionat pentru asemenea acuzaţii şi calomnii – veţi plăti din nou, cum aţi mai făcut-o, în repetate rânduri, din bugetul Capitalei, din banii bucureştenilor. Eu, în calitate de ministru, nu am făcut decât – în conformitate cu legile în vigoare atunci – să trec în proprietatea publică privată a statului ceea ce administra această companie, BTT. Este un lucru foarte clar, pe care l-am discutat de nu ştiu câte ori – sunt 20 de ani de atunci – şi care este perfect acoperit legal. Asta trebuia sa fac”, a susţinut Crin Antonescu. AGERPRES

BVB | Știri BVB

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (22/05/2025)

Schimbari in conducerea Societatii

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (22/05/2025)

Plata dividende aprobate in AGOA din 29 aprilie 2025

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (22/05/2025)

Disponibilitate inregistrare videoconferinta rezultate financiare T1 2025