andidatul Partidului Naţional Conservator Român la alegerile prezidenţiale, europarlamentarul Cristian Terheş, îşi doreşte modificarea Constituţiei prin definirea căsătoriei ca fiind uniunea liber-consimţită între un bărbat şi o femeie şi includerea în Legea fundamentală a dreptului românilor de a avea şi folosi cash.
“Am avut şansa în 2018, la referendumul de atunci, să avem această prevedere introdusă în Constituţie. Din păcate, ca urmare a unei manipulări odioase care a avut loc în România, nu suficient de mulţi români s-au dus la vot, astfel că referendumul respectiv nu a avut cvorum. Astăzi, însă, se vede de ce era importantă prevederea respectivă, pentru că nu se mai vorbeşte despre soţ, ci despre bărbat şi femeie. E neclar astăzi ce mai este un bărbat, ce mai este o femeie. Dar astăzi suntem într-o situaţie, la nivelul Uniunii Europene, unde este neclar ce mai este o femeie. Şi e important să precizăm că atunci când vorbim de bărbat şi de femeie vorbim despre sex, care este clar stabilit la naştere”, a afirmat Terheş, miercuri, la dezbaterea organizată de Antena 3 CNN, la Palatul Parlamentului.
O altă modificare a Legii fundamentale pe care şi-ar dori-o Cristian Terheş este introducerea precizării potrivit căreia “în România, Constituţia este legea supremă în stat”.
“Avem Curtea Constituţională care este garantul supremaţiei Constituţiei, dar nu ştim care şi unde, cum, ce înseamnă supremaţia Constituţiei. La nivel european, astăzi, se vorbeşte despre federalizare, iar direcţia înspre care ne îndreptăm este să ne pierdem suveranitatea”, a adăugat Terheş.
Potrivit europarlamentarului, o nouă prevedere în Constituţie ar trebuie să fie cea referitoare la “cash”.
“În ultimul rând, a treia prevedere – dreptul românilor de a avea şi de a folosi cash”, a precizat Cristian Terheş.