Primăria Constanţa a început înlocuirea conductelor vechi de jumătate de secol din sistemul de termoficare.
În acest weekend, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a mers în zona Dacia pentru a constata personal (vezi Video) evoluția unor lucrări care nu mai sufereau nici o amânare – înlocuirea conductelor din sistemul de termoficare vechi de aproape cinci decenii.
”Decizia noastră a fost de a schimba toată magistrala de transport a agentului termic supraîncălzit care pleacă de la CET și ajunge în punctele termice. Este o lucrare amplă, în final o vom fi schimbat pe toată. Am făcut eforturi să ni se acorde trei proiecte derulate în trei etape pentru că aveam nevoie de 50 de milioane de euro, iar granturile pe POIM Axa 1 nu puteau depăși 20 de milioane de euro”, a explicat edilul liberal.
Cele trei etape ale proiectului vor fi, după cum urmează:
În etapa 1 se reabilitează tronsoane de rețea termică primară din magistrala I de termoficare (Bld. 1 Mai și Bld. Alexandru Lăpușneanu), cu o lungime a rețelelor de 21,6 km (43,2 km conducte). Valoarea proiectului este de aproximativ 115 milioane de lei, dintre care 97 milioane sunt fonduri eligibile. Contractul de finanțare a fost semnat pe data de 7 ianuarie 2022.
În etapa 2 se reabilitează tronsoane de rețea termică primară din magistrala II de termoficare, ce însumează 12,7 km de traseu (25,43 km conducte). Pornim de la CET – Str. Cumpenei, Dezrobirii, Soveja și străzile adiacente, zona Tomis Nord. Valoarea proiectului este de aproximativ 116 milioane de lei, dintre care 97,8 milioane sunt fonduri eligibile. Contractul de finanțare a fost semnat pe 31 ianuarie 2022.
În etapa 3 s-au propus pentru reabilitare 4,03 km traseu de conducte primare aferente a trei tronsoane de rețea termică primară și 3,02 km traseu de conducte secundare pentru 11 puncte termice. Valoarea proiectului este de aproximativ 52 milioane de lei, dintre care fonduri nerambursabile în valoare de 43 milioane de lei. Această etapă vizează zona centrală a orașului.
Pentru o perioadă, disconfortul creat va fi și el o realitate zilnică pentru constănțeni, dar odată cu finalizarea acestui mare proiect, problemele din mijlocul iernii vor dispărea în mare parte, iar pierderile din rețea se vor reduce semnificativ, ceea ce se traduce prin costuri mai mici la întreținere și un confort sporit în casele lor.
“Aș dori ca fiecare constănțean să înțeleagă neplăcerile aferente acestor lucrări prin prisma acestui moment istoric pentru calitatea vieții lor. E ca atunci când îți renovezi casa – sunt mulți nervi, mizerie, moloz, disconfort, dar știi că la final ai casa pe care ai visat-o”, a mai comentat Chițac.