Prime Batteries și Monsson au pus ieri, în funcțiune cea mai mare capacitate de stocare de energie electrică în baterii din România. Aceasta face parte din primul proiect hibrid fotovoltaic-eolian-baterii, în cadrul Parcului Eolian Mireasa, cu o capacitate de 50 MW, aflat în județul Constanța.
Unitatea de stocare are o putere instalată de 24 MWh – (6MWx4h), este construită în județul Constanța de către Monsson, printr-un proiect unicat, aflat în brevetare, și folosește baterii de producție autohtonă, produse de compania românească Prime Batteries Technology. Această primă etapă este doar una din cele 3 etape care vor constitui un total de 216 MWh capacitate de stocare ce va fi dată în exploatare pe parcursul 2024-2025.
Unitatea de stocare va fi încarcată cu energie produsă de Parcul Eolian Mireasa existent în operare de 50MW, cu energie fotovoltaică produsă de Parcul fotovoltaic Gălbiori 2 de 35MW aflat în construcție și conectat la rețea în 2024, cât și de la rețeaua națională când nu este vânt sau soare. Controlul proiectului hibrid este total automat de la distanță, fără personal operațional local și va funcționa în sistem integrat, printr-un software propriu dezvoltat de Monsson.
Evenimentul a reunit atât reprezentanți din partea autorităților și ai mediului de afaceri, cât și specialiști ai domeniului.
Vicențiu Ciobanu, Chief Executive Officer la Prime Batteries, a declarat: “În momentul de față, din câte știu eu, acest proiect se află în top 5 în Europa, însă dacă acesta va ajunge cu succes până la 216 MWh în total stocare, va fi cea mai mare instalație de stocare din Europa. Referitor la bateria de 24 MWh, aceasta este formată din 132 de stringuri de baterii care au 114.048 celule litiu- ion care conțin 1240 de kilometri de electrozi de material activ, cam cât distanța de aici până la Viena. Au fost necesare aproximativ 4.200 de ore de inginerie pe parte electrică, 3.000 de ore de inginerie pe partea de mecanică, inginerie care cu mândrie spunem că a fost realizată în România, în București și în Constanța, de către colegii de la Monsson”.
Alexandra Bocșe, consilier de stat pentru Climă și Sustenabilitate la Administrația Prezidențială, a declarat: “Mă bucur foarte mult că avem oportunitatea să inaugurăm cu specialiști din domeniul energetic acest proiect. Faptul că schimbările climatice sunt reale nu mai este un secret pentru nimeni. Ne aflăm la ]nceputul lunii aprilie și avem temperaturi de luna iunie, iar limitarea schimbărilor climatice prin diferite măsuri este o prioritate a Administrației Prezidențiale. Sigur că, în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, transformările în sistemul energetic sunt absolut esențiale. Ne uităm spre regenerabile ca o soluție importantă în acest sens și integrarea regenerabilelor are nevoie și de stocare. Prin urmare, proiectul vostru hibrid deschide, sperăm noi, calea spre alte proiecte. Felicitări pentru elementul de inovație din spatele proiectului, inovație care este absolut esențială în ceea ce privește domeniul greentech și în ceea ce privește limitarea cu succes a schimbărilor climatice”.
Virgiliu Ivan, directorul Dispeceratului Energetic Național din cadrul Transelectrica, a spus: “În numele Transelectrica și al meu personal, vreau să felicit echipa Monsson, să felicit echipa Prime și pe toți colaboratorii, pentru că vorbim astăzi de o realizare românească și astfel de soluții, astfel de tehnologii, trebuie sprijinite de către noi toți, ca români.
Uitați- vă ceea ce se întâmplă în piață de trei zile. Pe timpul zilei, la prânz, energia are un preț de 0 lei MWh. În aceste condiții, trebuie să ne gândim cu toții, cei care au investit și care urmează să investească bani, cum își vor recupera investiția cu aceste prețuri sau dacă ajung și mai rău în dezechilibru să plătească penalitățile impuse prin reglementări de către Piața de Echilibrare. Așa că soluțiile de stocare sunt binevenite. În ultimii doi ani cu toții am făcut eforturi să urnim această producție de energie electrică în România și lucrurile încep să se vadă – anul trecut s- au instalat în România peste 600 de megawați în toate tehnologiile și cu preponderență în centrale fotovoltaice. Anul acesta ne așteptăm la peste 1500 de megawați. Trebuie cu toții să punem umărul să ne unim forțele și să atragem consumatori. În județul Constanța avem o putere instalată în prezent de 3280 megawați, în condițiile în care consumul de energie electrică este de doar 300 de megawați, de zece ori mai mic față de consum. Și de aceea susțin că, alături de instalații de stocare, să sprijinim dezvoltarea industriei, să atragem consumatori. Și mi- aș dori ca următorul eveniment la care să fim invitați să fie și unul la care ați adus și industrie și dezvoltări în această zonă și nu doar în Constanța”.
Gabriel Andronache, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a spus: “De ce e bună stocarea și de ce inclusiv băncile ar trebui să fie mult mai prietenoase cu această sursă de energie? Pentru că stocarea reprezintă și consum și producție în același timp, trebuie tratată ca atare, reglementată ca atare, inclusiv modalitatea prin care se dau aceste ATR de către Transelectrica sau de operatorii de distribuție trebuie să fie reglementată în acest sens și, eventual, printr- o reglementare specială, prioritizată.
Dacă ne uităm în trecut și vedem cum stăteam cu energia regenerabilă și ne uităm inclusiv la ce înseamnă randamentul în solar și în eolian, respectiv 17% și 23%, ce înseamnă asumarea pe care ne- am luat-o în fața organismelor europene de a elimina cărbunele, ne gândim că avem nevoie de energie în bandă și trebuie să vedem cum ajungem să avem această energie în bandă. Și stocarea este este soluția. Și dacă avem stocare și o să ajungem undeva la 1.000-1500 MWh, această problemă va fi rezolvată cu siguranță.
Referitor la capacitățile de producție în solar, am plecat la finalul anului 2021 de la 1357 de megawați în fotovoltaic și am ajuns în acest moment la 1626. Am plecat în eolian de la 3014 megawați și acum am crescut foarte puțin în tot acest interval, am ajuns la 3.026, dar mai avem un jucător care e important – sunt prosumatorii care produc energie solară și au, la finalul lunii ianuarie 1504 megawați, avem 115.000 prosumatori. Vom avea din ce în ce mai multi. Am dat aceste date pentru că trebuie să ne uităm la curbe. Avem două curbe de consum într- o zi și o curbă de producție. Pentru acea curbă de producție care este destul de mare, în special în vară, când ziua s-a mărit și pe lângă solar avem și vânt, trebuie să găsim formule pentru ca aceste vârfuri să fie aplatizate.
În această perioadă, când avem producție foarte mare, constatăm că avem și prețurile foarte mici în acea curbă de producție. Astăzi, de exemplu, într- un interval de cinci ore, prețul cu care se tranzacționează energia electrică este de zero MWh. În aceste condiții, cred că ar fi mai mult decât necesar ca ce se va instala de acum înainte și nu numai atât, chiar și cei au capacități instalate în fotovoltaic și în eolian , să se uite cu mare atenție la ceea ce au făcut colegii de la Monsson – un lucru admirabil. Am înțeles că va fi finalizată undeva la începutul anului 2025 întreaga capacitate de stocare de 216 megawați. Acesta va realiza acel echilibru de sistem în România și va fi un exemplu pentru toți ceilalți”.
Corina Popescu, consultant, a spus: “În primul rând, felicitări pentru proiectul acesta românesc. Eu cred că este foarte important și sunt niște cuvinte care aș vrea să rămână întipărite în minte tuturor. Cred că e un proiect 95% românesc, un proiect cu valoare adăugată care dovedește că această tranziție justă , în care România s- a angajat nu atât doar la nivel european, ci chiar la nivel mondial, se poate întâmpla. Cred că este primul pas în care vedem că se poate produce energie în bandă și din surse regenerabile și cred că e foarte important să menționăm acest lucru.
De asemenea, cred că este important să spunem că am adus și consum și felicitări celor de la Prime că au investit și au crezut în baterii și în faptul că aceasta este o soluție a viitorului. Deci avem și consum crescut.
Avem nevoie de consum, pentru că avem nevoie să dezvoltăm economic această țară, pentru că nu ar exista producție dacă nu ar exista și consumatori. Și ce cred că este foarte important pentru acest proiect este că sistemul energetic trebuie să realizeze în permanență echilibru, iar soluțiile de stocare reprezintă o modalitate de a realiza acest echilibru și din energii numai regenerabile. Este o dovadă că se poate, o dovadă că românii rămân un fanion pe harta europeană pentru ce înseamnă sectorul energiei. Și pentru mine este și mai important implicându- mă în partea de dezvoltare a sectorului și cadrului de reglementare”.
Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei și membru în boardul EIT, instituție europeană responsabilă de inovare și tehnologie, a spus: “Bateriile sunt viitorul și vreau să felicit pe cei implicați în numele Institutului European de Tehnologie și Inovare, o agenție europeană care se ocupă de tehnologie și inovare la nivel la nivel comunitar. Îi felicit pe cei care au inițiat acest proiect, pe Monsson, un pionier al sustenabilității, îi felicit pe cei de la Prime Batteries. Colegii mei de la EIT au spus că în acest moment este cel mai mare proiect de baterie de stocare instalat și produs în Europa. Practic suntem într-un moment istoric astăzi și trebuie să ne bucurăm de acest moment. Mi- aș dori să continuați și Monsson și Prime. La EIT, Prime este dat ca o potențială companie unicorn sau un multicorn. Iar faptul că noi, în România, beneficiem de această expertiză, de această capacitate de producție, cred că poate să ne pună într- o poziție onorabilă la nivel european”.
Investiția este realizată din surse proprii și a fost inițiată cu scopul de a reduce volatilitatea energiei regenerabile din portofoliul propriu, cât și ca ajutor pentru echilibrarea SEN. Astfel, va ajuta în final la creșterea gradului de penetrare a energiilor regenerabile în România și reducerea costurilor cu energia pentru consumatorii finali, testând funcționalitatea bateriei pentru a demonstra beneficiile imediate ale instalațiilor de stocare atașate surselor de producere a energiei regenerabile.