Update articol:

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 4,5% în ianuarie 2025; importurile s-au majorat cu 15,6%

Sursa Pixabay
România a produs, în ianuarie 2025, o cantitate de ţiţei de 219.000 tone echivalent petrol (tep), cu 12.700 tep mai mică (-4,5%) faţă de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), potrivit Agerpres.

Importurile de ţiţei au totalizat, în prima lună din 2025, 840.700 tep, fiind cu 113.500 tep peste cele consemnate în ianuarie 2024 (+15,6%).

Conform ultimei Prognoze a echilibrului energetic, publicată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), producţia de ţiţei ar urma să scadă până în anul 2027 cu un ritm mediu anual de 2,5%.

Astfel, pentru 2025, este estimată o cantitate de ţiţei de 2,74 milioane tep (minus 2,8% comparativ cu anul anterior), în 2026 de 2,68 milioane tep (minus 2,2%) şi în 2027 de 2,63 milioane tep (minus 1,9%).

Potrivit CNSP, această scădere este consecinţa declinului natural al zăcămintelor şi menţinerii unităţilor existente de producţie.

Importul de ţiţei este preconizat în urcare la 7,8 milioane tep în 2027, cu un ritm mediu anual de 1,5%. După o scădere de 13,7% estimată pentru 2024, la 6,34 milioane tep, importul este prevăzut în creştere cu 10,4% în 2025, la 7 milioane tep, cu 7,4% în 2026, la 7,52 milioane tep, şi cu 7,8% în 2027.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025