Update articol:

Producţie de porumb boabe de aproximativ 13,7 milioane de tone şi de 3,2 milioane tone la floarea-soarelui în 2021 (estimări)

floarea soarelui https://pixabay.com/

Producţia totală de porumb boabe se va situa în acest an în jurul valorii de 13,7 milioane de tone, iar cea de floarea-soarelui la 3,2 milioane de tone, după cum arată primele estimări realizate la aceste culturi, a declarat pentru AGERPRES ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.

“În ceea ce priveşte culturile de toamnă, însămânţate în primăvară, din estimările pentru anul 2021, producţia totală de floarea-soarelui se va situa la 3,2 milioane tone, cu o medie de 2.573 kg/ha, fiind al doilea an cu producţie ridicată de la aderarea României la Uniunea Europeană, în condiţiile în care în anul 2019 s-au obţinut 3,5 milioane de tone”, a precizat Adrian Oros.

Anul trecut, producţia totală de floarea-soarelui s-a ridicat la numai 2,2 milioane de tone, fiind mult diminuată din cauza secetei, iar media consemnată a ajuns la 1.883 kg/ha.

Potrivit specialiştilor MADR, la această dată cultura de floarea-soarelui parcurge fazele de maturitate. Pe suprafeţele unde semănatul a fost efectuat în epoca optimă, respectiv în zona de sud a ţării, a început deja recoltarea. Astfel, în judeţul Olt s-a recoltat o suprafaţă de 10.500 hectare, în judeţul Teleorman 8.600 hectare, iar în Dolj 1.400 hectare.

Ministrul Agriculturii a precizat că, în ceea ce priveşte cultura porumbului, din primele estimări realizate, producţia totală de porumb boabe în anul 2021 va ajunge la 13,87 milioane de tone, în condiţiile în care anul trecut au fost obţinute 10,15 milioane de tone. Media la nivel naţional este la această dată de 5.393 g/ha. “Am raportat în anul 2019 o producţie de 17 milioane de tone, iar în 2018 de 18,66 milioane de tone de porumb boabe, dar ştim că în acei ani a fost şi o reacţie a Comisiei Europene pe aceste cifre pentru că le-au dat peste cap toate estimările”, a mai spus Oros.

Potrivit prognozei agrometeorologice pentru perioada 24-30 august 2021, întocmită de către Administraţia Naţională de Meteorologie, aprovizionarea cu apă a solului în cultura porumbului, pe adâncimea 0-100 cm, prezintă valori satisfăcătoare spre optim în cea mai mare parte a Munteniei, Moldovei şi Transilvaniei, local în centrul şi estul Dobrogei, izolat în estul Olteniei şi vestul Crişanei, însă se pot înregistra însă deficite de umiditate în sol pe suprafeţe agricole extinse din Banat, Maramureş, Crişana, Oltenia şi Dobrogea, local şi izolat pe zone agricole din sud-estul Munteniei, sudul Moldovei şi centrul Transilvaniei.

În prezent, pentru aceste două culturi – porumb şi floarea-soarelui – nu se înregistrează suprafeţe afectate de secetă pedologică, în urma centralizării la nivelul Centrului Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul MADR a informaţiilor cuprinse în Rapoartele sinteză întocmite şi transmise de către Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă pe baza proceselor – verbale de constatare şi evaluare a pagubelor, transmis reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

BVB | Știri BVB

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (28/09/2022)

Informare privind strategia de dezvoltare a societatii

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (28/09/2022)

Hotarare CA 28.09.2022 - avizare majorare capital social incorporare rezerve

CONPET SA (COTE) (28/09/2022)

Raport conform art. 234, aliniat 1, lit. i) din Regulamentul ASF nr. 5/2018

MedLife S.A. (M) (28/09/2022)

Disponibilitate Raport Sustenabilitate 2021