Update articol:

Profitul Apple a crescut cu 4% în primul semestru din 2020

Apple a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit de 22,5 miliarde de dolari, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce vânzările s-au majorat cu 6%, până la 118 miliarde de dolari, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

În al doilea trimestru al anului, Apple a avut venituri din vânzări de 59,7 miliarde de dolari (plus 11%) şi un profit net de 11,253 miliarde de dolari, în creştere cu 12% faţă de aprilie-iunie 2019.

Rezultatele depăşesc aşteptările analiştilor, ceea ce a făcut ca acţiunile Apple să înregistreze un avans de 5% după închiderea Wall Street.

“Recordul din trimestrul care s-a încheiat în iunie a fost motivat de creştere de două cifre atât la produse cât şi la servicii, în toate segmentele noastre geografice”, a declarat directorul general al companiei, Tim Cook, într-un comunicat.

Apple a anunţat, de asemenea, vineri, o diviziune a fiecărei acţiuni în patru titluri, începând din 31 august, cu scopul de a le face mai atractive pentru o paletă mai largă de investitori.

Veniturile din vânzări iPhone s-au majorat cu 1,6%, fiind înregistrat un avans record al încasărilor la calculatoarele Mac, devenite un element cheie de tranziţie spre telemuncă (plus 22%, până l 7,079 miliarde de dolari).

Încasările din servicii (inclusiv App Store sau Apple TV+) s-a îmbunătăţit cu 15%, la 13,156 miliarde de dolari, ceea ce Cook a pus pe seama nevoii de interacţiune online pe timpul pandemiei.

Profitul operaţional s-a majorat în perioada mai-iunie cu 13%, la 13,091 miliarde de dolari.

Compania a evitat să dea estimări privind restul anului, din cauza incertitudinilor legate de COVID-19.

Apple a închis temporar magazinele în toată lumea, din cauza pandemiei, şi le-a reînchis ca urmare a creşterii numărului de cazuri de îmbolnăviri din SUA. Reprezentanţii companiei au precizat că cel mai mare impact al închiderii magazinelor s-a resimţit în aprilie.

Pe zone geografice, încasările au crescut cel mai mult în Europa şi Japonia, cu majorări de câte 20%, în timp ce China (plus 1%) şi continentul american (plus 8%) au avut avansuri moderate. 

BVBStiri BVB

ELECTROARGES SA (ELGS) (12/08/2020)

Raport curent - Decizie ASF - Referitor solicitare Tudor Dumitru

CONPET SA (COTE) (12/08/2020)

Disponibilitate raport S1 2020

TERAPLAST SA (TRP) (12/08/2020)

Convocare AGAO - 14.09.2020

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (12/08/2020)

Actualizare date personale membru Consiliul de Supraveghere