Update articol:

Proiect de OUG: Circa 30.000 de salariați trimiși în șomaj din cauza sancțiunilor impuse Rusiei vor primi indemnizație de 75% din salariu (stiripesurse.ro)

guvern

Guvernul Ciucă pregătește o Ordonanță de Urgență care prevede acordarea unui indemnizații de șomaj tehnic pentru angajații firmelor care au afaceri cu Ucraina, Rusia și Belarus. Potrivit Executivului, sancțiunile financiare impuse Rusiei au afectat și firmele românești, o parte din angajatori fiind obligați să renunțe la salariați. Aproximativ 30.000 de salariați români ar urma să încaseze indemnizația, potrivit stiripesurse.ro.

Ordonanța de Urgență prevede acordarea unei indemnizații de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut. Indemnizatia va fi acordată salariaților care au contractele individuale de muncă suspendate temporar din inițiativa angajatorilor.

Indemnizația se va acorda până pe 31 decembrie 2022 pentru următoarele categorii de angajați, potrivit proiectului citat de stiripesurse.ro:

– salariații angajatorilor afectați în mod direct sau indirect de imposibilitatea efectuării de tranzacții cu operatori economici din Ucraina, Federația Rusă și Belarus, care înregistrează o diminuare a încasărilor cu un procent de minimum 20% raportat la încasările realizate în luna ianuarie 2022 sau la încasărule realizate în luna similară a anului 2021, raportat la luna pentru care se solicită indemnizația

– salariații angajatorilor supusi sanctiunilor internationale care au instituit masuri restrictive in raport cu actiunile care submineaza sau ameninta integritatea teritoriala, suveranitatea si independenta Ucrainei si care au fondurile sau resursele economice blocate prin ordin emis de ANAF.

Sumele se acorda pe baza unei cereri depusa de angajator la agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene. Nu beneficiază de indemnizație, potrivit OUG, bugetarii și salariații din firmele aflate in faliment, dizolvare sau lichidare, mai prevede proiectul de OUG, conform stiripesurse.ro.

BVB | Știri BVB

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (04/10/2022)

Renuntare mandat membru al Comitetului de Audit

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (04/10/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (04/10/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

Erste Group Bank AG (EBS) (04/10/2022)

Notificare - detineri < 5%