Update articol:

 Promateris raportează creștere de 60%, ajungând la o cifră de afaceri de 85 milioane de lei în primul semestru din 2021

Promateris (BVB: PPL), grup industrial român și lider în Europa Centrală și de Est în producția de ambalaje biodegradabile și compostabile, a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 84,74 milioane de lei în primele șase luni ale anului, în creștere cu 60% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat. Grupul, care include și compania de distribuție Biodeck, raportează EBITDA consolidat de peste 14 milioane de lei, cu 106% mai mult comparativ cu primul semestru din 2020. Promateris, companie listată pe piața principală a Bursei de Valori București, își propune ținta ambițioasă de a ajunge la 200 de milioane de lei până la sfârșitul anului 2021. Compania păstrează astfel trendul din ultimii ani, având creșteri semnificative de la an la an: 28% (2018 față de 2017), 57% (2019 față de 2018), 39% (2020 față de 2019).

În ciuda unui context neobișnuit cauzat de criza sanitară, echipa noastră a demonstrat că este pregătită și determinată să continue dezvoltarea companiei chiar și în aceste condiții dificile. În primul semestru din acest an, am continuat investițiile în creșterea companiei și a capacităților de producție, prin achiziționarea de echipamente de ultimă generație, prin formarea echipelor tehnice și de conducere, precum și prin investiții în departamentul de cercetare și dezvoltare. Obiectivul nostru este să dezvoltăm produse inovative și care să aibă un impact scăzut asupra mediului înconjurător. Rezultatele financiare din prima jumătate a anului sunt în linie cu așteptările noastre și ne motivează să continuăm să progresăm în direcția sustenabilității și a inovației,” a declarat Tudor Georgescu, CEO Promateris.

Rezultatele financiare pozitive înregistrate de companie în primele șase luni ale anului sunt generate în mare măsură de creșterea producției de ambalaje biodegradabile și compostabile. Compania și-a consolidat poziția de pe piața din România, dar și în afara granițelor prin dezvoltarea canalelor de distribuție în Europa Centrală și de Est, în țări precum Grecia, Polonia și Ungaria. În perioada următoare, Promateris are ca obiectiv atragerea de noi clienți în regiunea Europei Centrale și de Est, în special din zona de retail modern.

Promateris a realizat o serie de investiții în dezvoltarea capacității de producție de ambalaje compostabile, dar și în producția de materie primă biodegradabilă și compostabilă realizată din amidon de porumb. Promateris va deveni prima companie din Europa de Est care produce materie primă pe bază de amidon de porumb. Ambele proiecte sunt realizate cu sprijinul granturilor acordate de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin mecanismele financiare SEE și Norvegian 2014-2021, în cadrul programului “Creșterea IMM-urilor din România”. Valoarea totală a proiectelor este de 20 de milioane de lei.

Promateris a investit puternic în ultimii ani în vederea decarbonizării și a realizării de produse cu impact redus de carbon. O astfel de investiție este instalarea unei linii de reciclare a deșeurilor în 2020, astfel că în 2021 compania reciclează 100% din deșeurile industriale pe care le generează. În plus, în acest an, compania a redus producția de polietilenă cu peste 90% față de anul 2018. În acest context, între 2018 și 2021, Promateris a investit peste 10 milioane de euro în dezvoltarea liniei de producție pentru ambalaje realizate din surse regenerabile. Obiectivul conducerii este de a investi încă 15 milioane de euro în următorii 5 ani în proiecte care respectă principiile Pactului Verde lansat de UE.

Promateris (BVB: PPL) este o companie listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București. Promateris este specializată în producția de ambalaje de ultimă generație, realizate din materiale regenerabile, biodegradabile și compostabile. În fabrica din Buftea, compania produce alternative durabile la plasticul de unică folosință, precum o gamă largă de pungi pentru retail (pungi maieu, pungi pentru legume și fructe, saci menajeri, mănuși), dar și produse destinate segmentului agricol (folii de mulcire). Promateris operează trei linii de business: Bio-based și compostabile, în cadrul căreia sunt produse ambalaje realizate din resurse regenerabile, cu accent pe decarbonizare; Bioplastic recycling prin care reciclează deșeurile reziduale pentru a fi reintroduse în procesul de producție; Compounduri tehnice, prin care sunt dezvoltate și fabricate granule destinate producției de cabluri electrice.

BVBStiri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/09/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 13 - 17 septembrie 2021

ELECTROARGES SA (ELGS) (20/09/2021)

Hotarari AGEA si AGOA din 20.09.2021

BRK Dow Turbo Long 33950 (BKDOWTLC5) (20/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 21 si 22 Septembrie 2021

AAGES S.A. (AAG) (20/09/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 13-17 septembrie 2021

SOCEP S.A. (SOCP) (20/09/2021)

Neintrunire cvorum AGA O&E 20.09.2021