Minerii de la Livezeni și Lupeni au refuzat să mai intre în tură în această dimineaţă, la ora 6, după ce au aflat că nu mai sunt bani pentru plata salariilor. Colegii lor care au ieșit din mină s-au alăturat protestului.
Nemulțumirile minerilor sunt legate de blocajul economic de la Complexul Energetic Hunedoara care duce la neplata salariilor.
Alin Sîn, președintele Sindicatului “Muntele”, spune că minerii solicită un termen până la care aceste drepturi vor fi acordate. “Am convenit deja cu conducerea Complexului Energetic și cu Instituția Prefectului, am semnat o convenție, ne-am asumat împreună ca până pe data de 26 februarie vor fi plătite toate drepturile restante”, a explicat liderul de sindicat, în direct la Antena3.
Restanțele sunt pentru luna ianuarie, existând totodată “restanțe pe niște avantaje în natură, care vin din urmă”, a mai explicat Alin Sîn.
Cristi Roșu, administrator special al Complexului Energetic Hunedoara spune că protestul a pornit cumva preventiv, abia joi fiind data limită de plată a salariilor minerilor.
Potrivit Gazeta de Dimineaţă , timp de trei luni de zile salariile angajaților CEH vor fi achitate prin Agenția Județeană pentru Ocuparea forței de Muncă, pentru că Guvernul a aprobat ca salariile să fie achitate din fondul de garantare a creanțelor salariale constituit la nivelul Ministerului Muncii.
”Alimentarea cardurilor de salarii va fi făcută o singură dată/lună (AJOFM hotărăște data de alimentare a cardurilor de salarii) pentru cei care au un venit/lunar de pana la 3200 lei. Pentru cei care au venituri de peste 3200/lună cardurile se vor alimenta de 2 ori (o parte de la AJOFM, și o parte de la CEH)”, se arată într-o informare a salariaților. Pentru cei care muncesc suplimentar la CEH, în producție, plata se va face după 60 de zile de la efectuarea postului exact, după cum spune Codul Muncii.