Energie

PSD cere o sesiune extraordinară pentru dezbaterea în regim de urgenţă a Legii consumatorului vulnerabil de energie

Partidul Social Democrat cere actualei Coaliţii de guvernământ să convoace o sesiune extraordinară pentru dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului de Lege privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

“Având în vedere că Senatul se întruneşte în sesiune extraordinară pentru aprobarea OUG privind intervenţia în cazul atacurilor urşilor, PSD cere Coaliţiei să convoace şi Camera Deputaţilor, având pe ordinea de zi dezbaterea, în procedură de urgenţă, a Legii consumatorului vulnerabil de energie. Cererea PSD este determinată de creşterea explozivă a tarifelor la energie electrică şi gaze naturale, pe fondul liberalizării pieţei de energie, fără niciun mecanism de protecţie pentru consumatorii vulnerabili”, argumentează social-democraţii într-un comunicat.

PSD aminteşte că această lege a trecut de Senat şi anunţă că, pe parcursul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, parlamentarii partidului “vor veni cu amendamente importante pentru a stopa această spirală periculoasă a creşterilor de tarife din energie. PSD avertizează că situaţia actuală alimentează scumpiri generalizate la nivelul întregii economii”.

 

 

 

Articole recente

Descinderi la o uzină din SUA: Peste 300 dintre cei 475 de arestaţi sunt sud-coreeni, anunţă Seulul

Peste 300 dintre cele 475 de persoane arestate joi în SUA într-o uzină de baterii…

8 ore ago

ANPC: România se află la coada clasamentului în privinţa numărului de entităţi SAL, cu doar două structuri

România se situează la coada clasamentului în ceea ce priveşte numărul entităţilor de soluţionare alternativă…

8 ore ago

Ambasadorul României în SUA: Subiectul privind anularea alegerilor, închis

Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, admite că momentul anulării alegerilor prezidenţiale…

9 ore ago

Raoul Bova: Războaiele distrug viitorul; tinerii ‘să privescă oamenii în ochii, nu în ecran’

Starul italian din 'Under the Tuscan Sun' sau 'Alien vs. Predator' (AVP), Raoul Bova se…

9 ore ago

Fitch a revizuit perspectiva asociată ratingului Poloniei la “negativă” din cauza deteriorării finanţelor publice

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…

14 ore ago

This website uses cookies.

Read More