Actualizare declarații Clotilde Armand, referitoare la dosarul care se află pe rolul instanței pentru anularea raportului de evaluare al Agenției Naționale de Integritate:
“În dosarul nr. 8199/2/2022, având ca obiect anulare raport evaluare ANI raport nr. 49614/G/II/04.11.2022, aflat pe rolul Curții de Apel București, la primul termen de judecată, din 13 martie 2023, a fost depusă o cerere completatoare din partea apărătorului meu ales. Față de această cerere completatoare ANI a invocat excepția tardivității, excepție care a fost respinsă în sală de către completul de judecată. În acest context, instanța de judecată a dispus amânarea cauzei și acordarea unui nou termen, pe 8 mai 2023, pentru ca ANI să depună întâmpinare.
De asemenea, instanța a constatat suspendate de drept efectele raportului de evaluare, astfel încât susținerile suplimentare referitoare la suspendare nu mai prezentau interes în cauză. Este important de menționat că efectele actului administrativ, care a fost contestat în instanță, sunt suspendate în acest moment. În concluzie, informațiile false lansate în spațul public de mai mulți oameni politici sunt propagate pentru a dezinforma opinia publică, ” precizează primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
………….
Curtea de Apel București a respins solicitarea lui Clotilde Armand de suspendare a raportului prin care Agenția de Integritate dovedește că primarul sectorului 1 și-a dat bani, în mod necuvenit, numindu-se manager de proiect, anunță PSD.
Curtea de Apel a decis: “Solutia pe scurt: Respinge cererea de suspendare a Raportului de evaluare nr. 49614/G/II/04.11.2022 ca lipsită de interes. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de exercitare a căii de atac urmând a fi depusă la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată astăzi, 13.03.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Încheiere de şedinţă 13.03.2023″
Oficialii PSD susțin: “Vinovată de incompatibilitate, Clotilde Armand mai face un pas afară din Primăria Sector 1: Curtea de Apel București a respins solicitarea lui Armand de suspendare a raportului prin care Agenția de Integritate dovedește că primarul sectorului 1 și-a dat bani, în mod necuvenit, numindu-se manager de proiect.
În tot acest timp USR tace, menținând susținerea pentru cel mai dezastruos primar din România.”
Agenția Națională de Integritate a acuzat-o pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, de conflict de interese și incompatibilitate, după ce aceasta s-ar fi numit manager al unui proiect finanțat cu bani europeni.
Clotilde Armand cerut suspendarea raportului de cercetare al ANI, dar judecătorii de la Curtea de Apel au respins cererea ca fiind ”lipsită de interes”.