Update articol:
COMUNICAT

Rădăcini Grup, la 30 de ani pe piața locală – venituri de peste 107 milioane de euro 

Rădăcini Grup aniversează 30 de ani de la lansarea pe piața locală, timp în care s-a dezvoltat pe multiple direcții de business și a deservit peste 1 milion de clienți, potrivit unui comunicat al companiei. În prezent, grupul deține trei divizii de business – auto, utilaje și imobiliare – și numără aproximativ 500 de angajați, în cele șapte orașe în care își desfășoară activitatea. La finele anului precedent, Rădăcini Grup a înregistrat afaceri cumulate de peste 107 mil. Eur, iar planurile sale vizează o dezvoltare organică pe toate cele trei segmente de activitate.

„Privind retrospectiv, cea mai mare provocare a noastră a fost să câștigăm și să menținem încrederea oamenilor, fiind o firmă crescută de la zero, fără un nume mare în spate. Am trecut testul timpului, ne-am demonstrat profesionalismul, iar drept dovadă ne bucurăm de clienți fideli, care ne sunt alături chiar și de peste 20 de ani. Pe de altă parte, suntem mândri că în cele trei decenii de activitate am pus și noi câteva cărămizi la dezvoltarea economică și socială a României, ceea ce avem în plan să facem în continuare”, a declarat Ali Madadi, Președintele Rădăcini Grup.

Anii 90 50  mil. lei 
Anii 2000 245 mil. lei
Anii 2010 418 mil.lei
Anii 2020 528 mil. lei


Evoluția cifrei de afaceri Rădăcini Grup – media deceniului respectiv

Activ pe piața auto încă de la începutul anilor 90, Rădăcini Grup este unul dintre pionierii industriei de profil. După o serie de mici afaceri axate pe import și producție locală, compania a devenit primul dealer Daewoo în București, moment în care și-a extins operațiunile prin deschiderea de showroom-uri și service-uri. Ulterior, în portofoliul companiei s-au alăturat branduri precum Opel, Chevrolet, Citroen, Mazda, Suzuki, Skoda, Volkswagen, Peugeot, Honda, ș.a., iar compania și-a extins treptat operațiunile în mai multe orașe din țară și a abordat și segmentul de vânzări auto rulate. În prezent, Rădăcini Grup are o rețea dezvoltată în șapte mari orașe din România – București, Brașov, Brăila, Constanța, Galați, Otopeni și Ploiești și a deservit, de-a lungul timpului, peste 1 milion de clienți.

În ultimii ani o altă divizie a grupului – Rădăcini Estate – a devenit tot mai complexă, un nume reprezentativ în acest sens fiind Aviației Tower, proiect rezidențial premium, dezvoltat în două faze, în zona de Nord a Capitalei. Prima fază a fost deja finalizată, iar livrarea celei de-a doua este preconizată pentru anul 2023. Luând în calcul toate proiectele, inclusiv cele aflate în dezvoltare, Rădăcini Estate, divizia de imobiliare a grupului, cumulează afaceri de cca. 45 mil. Eur. Mai mult, aceasta va reprezenta în continuare un segment efervescent pentru businessul grupului Rădăcini, compania având în plan dezvoltarea unor centre comerciale, logistice, clădiri de birouri și noi proiecte rezidențiale.

Divizia auto deține în continuare cea mai mare pondere din cifra de afaceri a grupului, cca. 76%, fiind urmată de imobiliare, cu cca. 20%, respectiv 4% echipamente și utilaje industriale. Pe de altă parte, pentru a contribui activ la dezvoltarea comunității în care activează, compania și-a asumat misiunea de a sprijini diverse categorii sociale care au nevoie de sprijin, motiv care a stat la baza înființării Fundației Rădăcini Grup. Unul dintre cele mai apreciate programe demarate de fundație este „Burse de studiu pentru elevii din mediul rural” – de care se bucură peste 80 de elevi. 21 de elevi absolvenți, foști bursieri ai Fundației Rădăcini Grup sunt în prezent studenți la facultăți de renume din țară. Un alt proiect de succes este cel destinat studenților pentru stagiu de practică pe timpul verii.

 

Rădăcini Grup este unul dintre cei mai mari jucători ai pieței auto din România, fiind dealer autorizat pentru mărcile Opel, Volkswagen, Suzuki, Mazda, Skoda, Citroen, Peugeot și Honda, cu centre auto integrate în București, Brașov, Brăila, Constanța, Galați, Otopeni și Ploiești. Grupul deține și o divizie specializată în comercializarea de echipament și utilaje industriale, dar și în activitatea de formare profesională în domeniul auto. 

 

BVBStiri BVB

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (21/10/2021)

Informare Depozitarul Central - operare majorare capital social - nr. actiuni

SIF MUNTENIA S.A. (SIF4) (21/10/2021)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 15/16 noiembrie 2021

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (21/10/2021)

Prelungire mandate membri Directorat, numire membru provizoriu CS

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/10/2021)

Importanta utilizarii votului prin corespondenta AGA 28.10.2021

IAR SA Brasov (IARV) (21/10/2021)

Schimbare Componentei Consiliului de Administratie