E foarte bine că Executivul a renunțat la unele măsuri fiscale din Ordonanța Trenuleț, dar ar trebui să renunțe și la obiceiul de a da doar câteva ore dezbaterii publice, consideră directorul executiv al Concordia, Radu Burnete, despre adoptarea în ședința de Guvern de astăzi a Ordonanței Trenuleț.
Acesta a spus: “Este anormal ca un act atât de important să fie analizat în câteva ore. Cum anormal este să ni se ceară să avizăm aceste proiecte în Consiliul Economic și Social de pe o zi pe cealaltă când legea spune altceva. Această permanentă ”urgență” în care totul se face peste noapte trebuie să înceteze. Există un cadru legal pe care ar fi frumos să începem să-l respectăm.
Repet ceea ce tot spunem. În materie de fiscalitate nu putem să venim cu decizii de azi pe mâine, nici măcar atunci când sunt corecte. Trebuie să avem timpul necesar să discutăm fondul și un timp de implementare rezonabil, după ce deciziile sunt adoptate. Dacă nu facem asta ajungem inclusiv la discuțiile aberante în care cerem să fie impozitați ba cei mici, ba cei mari, ba cineva, ba altcineva. Din punctul de vedere al Concordia, sistemul fiscal trebuie să fie stabil, predictibil și echitabil pentru toată lumea”.