Update articol:
#BLACKSEAONLINEFORUM

Radu Dudău, Energy Policy Group: Sectorul gazelor naturale este sub o mare presiune a timpului, în Uniunea Europeană; deciziile finale de investiții au o fereastră de oportunitate limitată – VIDEO

Sursa Facebook

Sectorul gazelor naturale este sub o mare presiune a timpului, în Uniunea Europeană, iar deciziile finale de investiții au o fereastră de oportunitate limitată, a spus Radu Dudău, Co-Fondator și Director General, Energy Policy Group, la cea de-a doua ediție a evenimentului BLACK SEA FORUM: ”Importanța geostrategică și economică a Mării Negre în actualul context european”, organizat de Financial Intelligence, joi, 25 februarie 2021.

Este ultimul tren legat de resursele din apele adânci, a avertizat Radu Dudău: “Este notabil ceea ce a spus ministrul energiei, și anume, că putem spera ca, până la finalul acestei sesiuni parlamentare, să vedem o lege revizuită ai exploatărilor offshore aprobată și că Guvernul lucrează acum la o propunere revizuită. Este foarte încurajator. Pe de altă parte, semnalele cum că nu există presiunea timpului, pe care le-am văzut în presă în ultima vreme, sunt nu doar înșelătoare, ci și inexacte. Toată lumea știe că, în Uniunea Europeană, sectorul gazelor naturale este sub o mare presiune a timpului și, pe zona de upstream, deciziile finale de investiții, în proiecte atât de complexe și costisitoare, au o fereastră de oportunitate limitată. Sper să luăm decizia asta, în cadru parlamentar, cât mai repede, pentru că, altfel, realmente, o să pierdem această ocazie. Sper să nu revenim la suficiența principiului câinelui care nu pleacă de la măcelărie, lucruri care sunt și obositoare, și puțin iresponsabile.”

Este o certitudine că sectorul gazelor naturale trebuie să se decarboneze, îi trebuie o strategie pe toate segmentele de activitate, a mai spus domnul Dudău: “Ar trebui să discutăm mai mult și mai serios despre carbon capture and storage (CCS) în România, despre tehnologia de captare și stocare subterană a carbonului. Discuțiile acestea, care încep să aibă din nou o pondere importantă la nivel european, la noi, rămân marginale. Este foarte neclar, în momentul de față, care este puntea între accentul pe care-l punem în a dezvolta noi resurse de gaze și, pe de altă parte, entuziasmul pe care-l vedem pentru hidrogen. Hidrogenul pe care noi o să-l producem și consumăm în această țară trebuie să fie unul decarbonat. Este singura modalitate acceptabilă din punte vedere climatic, dar și singura sustenabilă din punct de vedere economic. Altfel, costurile cu emisiile de carbon vor lovi dramatic în orice tehnologie care nu va reduce drastic emisiile de carbon”.

Într-un sector energetic în care gazele joacă un rol mai important decât în alte state membre, CCS este neapărat un accent care trebuie pus inclusiv la nivel de strategie guvernamentală, a mai spus Radu Dudău.

Potrivit acestuia, în contextul în care Marea Neagră are și resurse eoliene importante, trebuie să înțelegem că nu este o contradicție între viitorul unei industrii a gazelor decarbonate și dezvoltarea unor resurse noi regenerabile: “Până acum, discuția a pus accent pe aspectul de complementaritate pe piața de echilibrare, în ideea că gazele oferă regenerabilelor flexibilitatea necesară. Adevărat, însă nu trebuie să pierdem din vedere valențele strategice, într-un context al unui sistem energetic decarbonat. Trebuie să începem să gândim huburi de hidrogen, care să fie în același timp huburi de CCS, care să reunească capacități energetice și industriale și în care regenerabilele trebuie să aibă, de asemenea, un rol important în producerea de ceea ce se cheamă hidrogen verde. Vor fi necesare investiții masive în producerea de regenerabile și electrolizoare de mare capacitate care trebuie integrate în ecosisteme energo industriale care conțin și capacități de blue hydrogen, adică hidrogen produs pe bază reformării metanului cu captarea și stocarea, eventual, si comercializarea dioxidului de carbon.

Acestea sunt lucruri care trebuie gândite integrat analitic și care trebuie să primească atenția necesară imediat. Altfel, entuziasmul cu privire la sectorul hidrogenului nu se va putea realiza dacă nu punem la dispoziție mijloacele necesare diferitelor segmente ale industriei”.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (13/01/2025)

Notificare privind modificari semnificative ale Valorii Activului Net

GREEN TECH INTERNATIONAL (GREEN) (13/01/2025)

Notificare Swiss Capital - Rezultate oferta publica initiala de vanzare de actiuni emise de societatea Green Tech International - 19 - 30.12.2024

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (13/01/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 06.01.2025 - 10.01.2025

Sphera Franchise Group (SFG) (13/01/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 08-10.01.2025