Update articol:

Radu Gheţea în Consiliul de Administraţie al Libra Internet Bank

Sursa cec.ro

Radu Graţian Gheţea se va alătura Libra Internet Bank, în următoarea perioadă, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al băncii, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei financiare.

‘Consider că experienţa mea, acumulată în diverse instituţii din mediul financiar-bancar, împreună cu spiritul antreprenorial de succes al Libra Internet Bank pot contribui determinant la evoluţia rapidă şi sigură a băncii, atât în zonele tradiţionale unde s-a specializat, cât şi în alte arii care urmează a fi explorate în perioada următoare’, a declarat Radu Gheţea, potrivit Agerpres.

Doctor în ştiinţe economice, Radu Gheţea este Preşedinte de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor şi membru de onoare al Institutului Bancar Român, fiind deţinătorul a numeroase premii şi distincţii interne şi internaţionale. 

‘Suntem bucuroşi să îi urăm bun venit lui Radu Gheţea, nume de referinţă pentru mediul bancar românesc. Libra a ajuns la o dimensiune şi un stadiu de dezvoltare la care expertiza incontestabilă a domnului Gheţea ne va ajuta în mod convingător, în perioada care urmează’, a declarat Emil Bituleanu, Director General Libra Internet Bank. 

Libra Internet Bank are o reţea de 53 de sucursale deschise în toată ţara. Banca abordează mai multe linii de business, precum profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari, agribusiness-ului şi segmentul IMM-urilor. Libra Internet Bank este membră a grupului american de investiţii New Century Holdings din 2003.