Update articol:

Rareș Bogdan: Noi vrem exclusiv premier PNL, dar nu ne cramponăm într-un singur nume; PNL nu are cum să renunţe la cota unică

Rareş Bogdan

Liberalii nu au mandat să discute varianta unui premier prin rotație, cu varianta 2 ani PNL, 2 ani PSD, a declarat prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, la Parlament, unde continuă negocierile cu PSD pe programul de guvernare. Acesta a explicat că mandatul de negociere este exclusiv pentru un premier care provine din PNL şi că nu se vor bloca negocierile doar la numele lui Florin Cîțu și alți lideri PNL fiind variante, dacă sunt agreați de către președintele Klaus Iohannis.

Liderul PNL a mai spus că sunt discuţii legate de cota unică, la care PNL nu are cum să renunţe, în timp ce PSD a anunţat cota progresivă şi chestiuni legate de egalitarism. ”Taxarea marilor averi în Franţa a scos din ţară 1.720 de averi atunci când preşedintele Hollande a făcut acest lucru, şi i-a dus spre Olanda şi Belgia”, a explicat Rareş Bogdan, arătând că cel mai bogat francez a plecat din Franţa şi ţara a pierdut din urma acestei măsuri. Potrivit lui Rareş Bogdan, aceste chestiuni ţin de comunism, iar noi ne aflăm în capitalism.

Potrivit lui Rareş Bogdan,  toate măsurile de majorări salariale, pensii şi alocaţii, propuse de PSD, ajung la 26 de miliarde de lei, bani care nu există în acest moment, însă PNL e dispus să majoreze pensiile cu 10 sau 11%.

”Astăzi nu există aceşti bani. În schimb, noi am anunţat o majorare la pensii de 7%, care era indexarea din ianuarie, şi putem, fără să dăm peste cap bugetul, să mergem spre 10 sau 11 la sută, dar nu ştiu dacă de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie”, a mai afirmat el, precizând: ”Sunt propuneri pe care le putem înţelege, de creşteri de pensii, alocaţii, de înfiinţări de ministere, sigur că noi nu am exclus niciodată şi nu am blocat creşterile de alocaţii, pensii, dar le facem în limita veniturilor bugetare existente şi prognozate. Nu putem să anunţăm acum, să fie un concurs de populism, cine cât la sută creşte pensiile şi salariile, şi alocaţiile pentru copii”.

Prim-vicepreşedintele PNL a mai spus că este interesantă şi propunerea privind înfiinţarea MInisterului Familiei, existând deja un model în Polonia şi a precizat că PNL doreşte un minister pentru Diaspora, pentru că avem 6 milioane de români în afara ţării şi ”MAE nu se ocupă şi nu asta e treaba lui, să se ocupe de aceste chestiuni”. 

 

BVB | Știri BVB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (07/12/2021)

Tarife reglementate aplicabile de la 01 ianuarie 2022

PREBET SA AIUD (PREB) (07/12/2021)

Numire administratori provizorii si Convocare AGA O & E 12/13 Ianuarie 2022