“Nu ne jucăm cu președintele Trump sau cu vreun alt președinte”, a declarat miercuri ministrul petrolier al UAE Suhail Al Mazrouei
Războiul comercial dintre SUA și China și explozia producţiei de gaze de şist din America se numără printre principalele îngrijorări pentru Suhail Al Mazrouei, ministrul energiei din Emiratele Arabe Unite și fostul președinte al OPEC.
În ceea ce privește influențele geopolitice pentru anul 2019, “una este reprezentată de potențialul război încălzit între China și Statele Unite”, a declarat Suhail Al Mazrouei miercuri, la Hadley Gamble, agenției CNBC. Mazrouei și-a încheiat mandatul la conducerea OPEC pe 1 ianuarie.
“Cred că este una fundamentală, care ne afectează nu numai pe noi, ci afectează întreaga economie a lumii. Și am tendința de a fi … mai optimist că nu vom vedea un război. Sunt tactici de negociere, se vor încheia cu o rezoluție, oricare ar fi, în acest an sau anul viitor”. În timp ce se arată optimist în ceea ce privește rezultatul negocierilor comerciale dintre cele mai mari două economii mondiale din lume, Mazrouei a subliniat impactul producției gazelor de șist din SUA asupra pieței – ceva ce pune din ce în ce mai mult sub presiune pe membrii OPEC. “Cred că este un alt factor pe care trebuie să-l urmărim”, a mai spus ministrul.
Prețurile petrolului au mai scăzut de la atingerea valorilor ridicate de peste 86 de dolari pe baril la începutul lunii octombrie, pe fondul preocupărilor legate de supraofertă și scăderea cererii. Miercuri, preţul de referință al ţiţeiului Brent pe termen mediu a fost de 59,28 USD / baril, în timp ce contractele futures pe termen mediu ale ţiţeiului West Texas Intermediate (WTI) au ajuns la 50,34 dolari pe baril.
Războiul comercial dintre SUA și China, turbulențele politice din Europa și temerile legate de o încetinire iminentă a creșterii economice globale au afectat, de asemenea, serios perspectiva cererii de petrol, conform CNBC.
Agenția pentru Informații]n domeniul Energie și-a îmbunătățit perspectivele de creștere a aprovizionării cu țiței american. Producția internă de petrol din SUA este acum de așteptat să crească cu 1,18 milioane bpd anul viitor, cu o producție medie de 12,06 milioane bpd. Potrivit firmei de consultanță PVM Oil Associates, acest flux nou de aprovizionare cu țiței din SUA “va cimenta poziția de cel mai important producător de petrol din lume”.
Întrebat de criticile crescânde la adresa OPEC din partea Casei Albe, Mazrouei a susținut că OPEC ascultă ceea ce SUA are de spus când vine vorba de prețuri și producția petrolului, insistând însă că OPEC “face întotdeauna ceea ce trebuie”. Când vine vorba de politică sau de “jocuri politice … nu ne jucăm cu președintele Trump sau cu vreun alt președinte”, a spus el.
“Cred că ceea ce facem este să le auzim (n.r. pe SUA). Americanii sunt consumatori principali ai țărilor producătoare importante de petrol, auzim ceea ce spun ei, dar vom face mereu ceea ce trebuie din perspectiva noastră, încercând întotdeauna să menținem echilibrul (ofertă/cerere)”.
Comentariile lui Al Mazrouei urmează după un an tumultuos pentru petrol, caracterizat de fluctuații de prețuri, în condițiile în care OPEC și aliații săi non-OPEC, inclusiv Rusia, au oscilat între tăierea și creșterea producției de petrol în încercarea de a stabiliza prețurile. Președintele Trump a criticat strategia OPEC de a limita producția.