Update articol:

Războiul va încetini probabil creşterea economiei globale (secretarul Trezoreriei SUA)

Janet Yellen Janet Yellen

Criza ruso-ucraineană majorează preţurile materiilor prime şi va reduce probabil perspectivele de creştere a economiei mondiale în următorul an, a avertizat vineri Janet Yellen, secretarul Trezoreriei SUA, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Ucraina şi Rusia sunt responsabile pentru mai mult de 30% din comerţul mondial cu grâu, 32% în cazul orzului, 20% în cazul porumbului şi peste 50% la uleiul de floarea soarelui şi seminţe oleaginoase.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, în 24 februarie, preţurile la cereale au crescut semnificativ.

“Vedem presiuni asupra preţurilor materiilor prime din cauza crizei ruso-ucrainene, în special pe segmentul de petrol şi gaze, dar şi alte materii prime. Sunt îngrijorată de efectele negative cu care se confruntă ţările, în special cele puternic dependente de grâu. Preţul grâului este în creştere şi cred că aceste evoluţii reduc probabil perspectivele de creştere a economiei mondiale în 2023”, a declarat Yellen într-un interviu acordat CNBC.

Oficialul a avertizat că preţul benzinei ar putea creşte şi mai mult, iar SUA lucrează cu aliaţii săi pentru a atenua impactul asupra consumatorilor.

De asemenea, Yellen a apreciat că pandemia de COVID-19 şi criza ruso-ucraineană au scos în evidenţă necesitatea asigurării unor lanţuri de aprovizionare reziliente pentru companii.

“Poate afacerile americane se concentrează pe eficienţă şi organizarea lanţurilor de aprovizionare astfel încât costurile să fie reduse, dar nu sunt reziliente. Şi rezilienţa lanţurilor de aprovizionare este prioritară pentru administraţia SUA, astfel încât vom analiza unele relocări”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (06/10/2026)

Decizia CA de Completare Convocare AGA O & E 29 (30).10.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (06/10/2026)

Incheierea unui contract de vanzare-cumparare actiuni

TURISM, HOTELURI, RESTAURANTE MAREA NEAGRA S.A. (EFO) (06/10/2026)

Depunere document de oferta publica de cumparare a actiunilor proprii simbol EFO

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (06/10/2026)

Structura actionariat la data de 30.09.2026

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (06/10/2026)

Buletin tranzactionare TTS septembrie 2026: Lichiditate si capitalizare de piata