Update articol:

Răzvan Nicolescu a solicitat o întâlnire cu Karl Nehammer, pentru a avea o discuţie aplicată şi civilizată despre impactul pe mediu al amânării aderării României la Schengen

Razvan Nicolescu

Răzvan Nicolescu, fost ministru al energiei şi preşedinte al Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice, vrea să se întâlnească la Viena cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei, pentru a avea o discuţie aplicată şi civilizată privind aderarea României la Schengen, respectiv despre impactul pe mediu al amânării aderării României la Schengen şi creșterea populismului și discriminării în Europa.

Răzvan Nicolescu a scris: “Am cerut, astăzi, domnului cancelar al Austriei, Karl Nehammer, o întâlnire la Viena în care să discute cu membrii Asociației noastre despre impactul pe mediu al amânării aderării României la Schengen, creșterea populismului și discriminării în Europa, precum și despre decizia Parlamentului Austriac din decembrie 2005 de a aproba Tratatul de Aderare a României și Bulgariei la Schengen, inclusiv art.4 care prevede că votul pentru intrarea în Schengen trebuie să țină cont de criteriile Schengen.

Organizația noastră își dorește o discuție civilizată și aplicată cu domnul cancelar Nehammer și cu alți decidenți din Austria cărora le-am transmis solicitări similare de întâlniri.

Suntem pregătiți să mergem în Austria pentru a susține Tratatele UE și valorile pe care s-a fundamentat Uniunea Europeană, cel mai de succes proiect politic de după cel de-al doilea război mondial”.

Fiecare lună care trece până când România și Bulgaria vor deveni membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen înseamnă emisii suplimentare în atmosferă de peste 3.800 tone de CO2, ceea ce crește amprenta de carbon a Uniunii Europene și generează o poluare atmosferică suplimentară pentru comunitățile care locuiesc în apropierea punctelor de control de la frontieră, potrivit unui studiu al firmei de consultanță KPMG, care a calculat impactul asupra mediului al timpilor de așteptare al autovehiculelor în punctele de control de la frontiere, în contextual în care accesul în zona de libera circulație ne-a fost refuzat.

Astfel, într-un an, emisiile generate de neincluderea României și Bulgariei în Schengen sunt de 46.000 de tone de CO2 pe an, adică echivalentul producției a 56 de milioane de kWh de energie electrică produși din cărbune, socotit cel mai poluant combustibil. În termeni de protecție a mediului, ar fi nevoie de 311.000 de copaci maturi care să poată absorbi emisiile de CO2 generate de timpii mari de așteptare la granițe.

Acum două săptămâni,  în Parlamentul European, a fost dezbătută petiția Schengen, depusă de Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice. Au participat politicieni din toate partidele, fiind remarcabilă susținerea acestora în fața forurilor europene cu privire la votul abuziv al Austriei împotriva dreptului românilor de a face parte din Schengen. 

Răzvan Nicolescu, Președintele Asociației pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice și inițiatorul petiției, a spus: “Mă aflu aici de față împreună cu un grup de colegi, experți în drept european și studenți, pentru a apăra valorile Europei. Ne aflăm aici să apărăm drepturi fundamentale și statul de drept al Uniunii. Ne aflăm cu toții aici să vă semnalăm o încălcare gravă a Tratatului Uniunii Europene, inclusiv o violare a anumitor drepturi fundamentale garantate în articolul 2, printre care: egalitatea, demnitatea umană și non-discriminarea”.

Răzvan Nicolescu: Cer dreptate și respectarea statului de drept; Parlamentul European poate aduce Consiliul în fața CJUE pentru lipsa de bună-credință în a acționa și pentru veto-ul abuziv al Austriei