Update articol:

Razvan Szilagyi, Raiffeisen Asset Management: Potențialul pieței fondurlor de investiții este să ajungă la o pondere de 10% în PIB, în zece ani

Potențialul pieței fondurilor de investiții, pe termen mediu (10 ani), este de a ajunge la o pondere în PIB de 10%, consideră Razvan Szilagyi, CFA, CEO Raiffeisen Asset Management. El explică: “Asta înseamnă o creștere de la 5.3 miliarde euro, acum, la 20 miliarde euro, în zece ani. Mă aștept să avem o creștere susținută, pe de o parte, de creșterea averii populației iar, pe de altă parte, de creșterea ponderii investițiilor în fonduri (din total dețineri).”

Razvan Szilagyi a vorbit despre trendurile la nivelul industriei fondurilor de investiții, miercuri, în cadrul Summitului Asociației Administratorilor de Fonduri.

El apreciază că dinamica fondurilor locale va reflecta fidel profilul de risc al investitorilor: “Acesta depinde atat de nivelul de educatie financiara, cat si de dorinta de a asuma riscuri. Cum aceste lucruri au nevoie de timp pentru a se schimba, ma astept sa avem in continuare o pondere mare a investitiilor in fonduri cu risc scazut, asa cum sunt fondurile de obligatiuni. Acestea investesc cea mai mare parte a banilor in tituri emise de Statul Roman si au fost in mod constant pana acum o solutie de conservare a averii.”

Intrebat cum putem imbunatati accesul la fondurile de investitii in Romania, reprezentantul Raiffeisen Asset Management a spus: “Cred ca fiecare administrator de fonduri din Romania, impreuna cu banca distribuitoare, lucreaza la a usura accesul la aceste instrumente. Probabil ca in curand toate fondurile locale vor fi distribuite digital. Dar, as adauga ca distributia online nu este suficienta in sine pentru a determina oamenii sa investeasca. Investitorii vor avea in continuare nevoie de consiliere, explicatii sau informatii din partea distribuitorilor.”

Potrivit prezentarii domnului Szilagyi, avem putine studii care sa arate cum sunt in realitate romanii, din perspectiva investitiilor, in comparatie cu cei straini. Analizand indicatorul Individualism/Colectivism (Hofstede), ne putem gandi ca romanii se considera mai putin responsabili de sanatatea lor financiara, a aratat Szilagyi: “Cred ca a creste acest nivel al responsabilitatii este un pas important. Daca adaugam demersurile de a imbunatati educatia financiara, cred ca avem un posibil raspuns la aceste intrebari. Odata ce clientii vor cauta solutii, raspunsurile vor veni in mod natural – vor apela la alte instrumente decat depozitele, pentru ca doar asa isi vor putea atinge obiectivele.”