Remunerația angajaților OMV Petrom este la niveluri competitive pentru industria relevantă de petrol și gaze și include bonusuri în cuantum fix și indemnizații speciale conform Contractului colectiv de muncă, precum si alte beneficii, cum ar fi sistemul privat de asigurări, indemnizație de vacanță / zile libere plătite sau bonusuri legate de performanță, a transmis conducerea OMV Petrom la solicitarea noastră, după ce sindicatele au anunţat proteste pentru astăzi.
OMV Petrom a transmis: “Vom menține același nivel competitiv si pe viitor, intenție pe care am exprimat-o și în cadrul negocierilor pentru Contractul colectiv de muncă, aflată în plină desfășurare. Ținem seama de contextul economic actual și evoluția companiei și ne dorim să ajungem la un rezultat favorabil pentru salariații noștri cat mai curând. Ne bazăm pe buna-credință a partenerilor noștri din sindicat pentru a finaliza negocierile cu rezultate bune pentru toate părțile implicate”.