Update articol:

Redport Capital şi Mobexpert cumpără un teren în zona Petrom City, tranzacţie de aproximativ 13 milioane euro, unde va fi construit proiectul rezidenţial Infinity Nord

redport capital

Redport Capital şi grupul Mobexpert au finalizat procesul de achiziţionare a 44.000 de metri pătraţi de teren în zona Străuleşti, lângă Petrom City, într-o tranzacţie cu o valoare de aproximativ 13 milioane de euro. Pe terenul achiziţionat va fi dezvoltat Infinity Nord, un proiect rezidenţial.

”Redport Capital şi grupul Mobexpert au finalizat procesul de achiziţionare a 44.000 de metri pătraţi de teren în zona Străuleşti, lângă Petrom City, într-o tranzacţie cu o valoare de aproximativ 13 milioane de euro. Redport Capital este unul dintre cei mai mari dezvoltatori rezidenţiali autohtoni activi în zona de nord a Bucureştiului, iar grupul Mobexpert este unul dintre cei mai mari retaileri activi pe piaţa de mobilier din România, dar şi un important dezvoltator rezidenţial”, anunţă consultantul imobiliar SVN România, potrivit news.ro.

Suprafaţa de teren cumpărată este împărţită în trei loturi, amplasate pe laturile clădirilor de birouri Petrom City.

Redport Capital se conturează astfel a fi principalul jucător din zonă, ţinând cont de parcelele de teren achiziţionate. Dezvoltatorul construieşte The Level Apartments, a căror prime două faze sunt deja livrate, iar următoarele două faze sunt în curs de pregătire. Pentru cele trei loturi achiziţionate, Redport Capital este în proces avansat de planificare pentru construirea unui proiect rezidenţial de anvergură.

”Am finalizat una dintre cele mai importante tranzacţii cu terenuri amplasate în zona de nord a Capitalei, lotul achiziţionat oferindu-ne posibilitatea de a dezvolta un proiect fanion al întregii zone Străuleşti – care va deveni unul dintre principalii poli de dezvoltare ai Bucureştiului. Vom iniţia un amplu proces de reconversie şi regenerare urbană, atent planificat cu cei mai buni specialişti din domeniu, pentru a dezvolta Infinity Nord, un proiect la standarde internaţionale, cu peste 1.000 de locuinţe, care va deveni  un reper pentru piaţa rezidenţială locală”, a declarat Cosmin Savu-Cristescu, managing director şi acţionar majoritar al grupului Redport.

Investitorii au realizat un concurs internaţional de proiecte pentru desemnarea companiei care să realizeze masterplanul de dezvoltare al zonei. La concurs au participat nume de referinţă din domeniu, iar câştigătoarea a fost Design International, o companie de arhitectură şi design cu o istorie de aproape 60 de ani, cu sediul central în Londra şi birouri în Shanghai, Milano sau Dubai, care a realizat proiecte de peste 10 milioane de metri pătraţi în 45 de ţări.

”Intenţionăm să construim un proiect ce va pune în aplicare o viziune de dezvoltare sustenabilă pentru următorii zeci de ani, care va remodela complet întreaga zonă Strauleşti pentru a o reintegra cu succes în peisajul oraşului. Va fi un proiect corect şi temeinic gândit, care va pune în prim plan ecosistemul din zona Petrom City, in mod deosebit pentru cei care vor locui aici”, a declarat Dan Şucu, fondator şi acţionar al grupului Mobexpert.

Dezvoltarea Infinity Nord este prevăzută să înceapă în toamna acestui an, urmând a se desfăşura în mai multe etape până la livrarea completă, estimată a fi în 2030. Proiectul va reprezenta una dintre cele mai mari regenerări urbane de asemenea dimensiuni din Bucureşti, urmând să ofere şi zone mari de agrement, spaţii comerciale şi opţiuni multiple pentru petrecerea timpului liber, spun dezvoltatorii.

„Zona Străuleşti – Petrom City va deveni în curând unul dintre punctele cheie pe harta dezvoltării imobiliare din Bucureşti, fiind deja încheiate tranzacţii cu terenuri cu o valoare cumulată de mai multe zeci de milioane de euro, pe care pot fi construite peste 5.000 de apartamente”, a comentat Andrei Sârbu, CEO al companiei de consultanţă imobiliară SVN Romania, care a oferit consultanţă ambilor cumpărători.

Grupul Redport a fost fondat în 2016 de către Cosmin Savu – Cristescu şi reprezintă un grup de companii specializate în construcţii, investiţii, dezvoltare şi management de proiecte imobiliare. Compania a finalizat până în prezent proiectele The Level Apartments I şi The Level Apartments II, însumând 175 de apartamente în urma unor investiţii de 16 milioane de euro.

SVN Romania este unul dintre cele mai mari jucători activi pe piaţa de consultanţă imobiliară din România şi liderul detaşat al segmentului rezidenţial. Compania are şi trei birouri regionale, în Braşov, Cluj – Napoca şi Covasna şi mai desfăşoară activităţi şi în Constanţa, Sibiu şi Oradea. SVN International Corp. are peste 200 de birouri în opt ţări şi regiuni, în care activează peste 1.600 de  consultanţi imobiliari şi personal administrativ.