Update articol:

Reprezentanţii Congresului american – mulţumiţi de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor (surse)

Reprezentanţii Congresului american – mulţumiţi de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor (surse)
 - poza 1

Reprezentanţii Congresului american prezenţi marţi la Bucureşti au fost “mulţumiţi” de clarificările Cotroceniului privind anularea alegerilor prezidenţiale de anul trecut, informează surse politice.

Potrivit surselor citate de Agerpres, parlamentarii americani au întrebat “ce s-a întâmplat în decembrie şi au fost mulţumiţi de clarificările oferite de preşedinte şi nu au exprimat îngrijorări legate de eventuale probleme în luna mai”.

Discuţia a fost calificată de sursele citate drept una “extrem de bună, prietenoasă, dincolo de diplomaţia clasică”, iar reprezentanţii Washingtonului “au venit cu o atitudine caldă şi deschisă”.

Cei opt reprezentanţi ai Congresului american au subliniat că politica strategică militară a SUA rămâne “neschimbată”.

Oficialii americani au spus că îşi doresc continuarea şi întărirea parteneriatului dintre SUA şi România, au mai transmis sursele politice.

Totodată, ei au arătat că vor sprijini includerea României în Programul Visa Waiver.

Referitor la Ucraina, congresmanii au apreciat poziţia României şi au arătat că înţeleg sensibilităţile specifice Flancului estic, au completat sursele citate.

O delegaţie formată din opt membri ai Congresului SUA, democraţi şi republicani, condusă de Vern Buchanan, a fost primită, marţi, la Palatul Cotroceni, de preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Delegaţia SUA a ajuns luni seara în România şi, potrivit programului oficial, va avea discuţii şi cu premierul Marcel Ciolacu, la Palatul Victoria, la ora 16:00.

Reprezentanţii Congresului american se întâlnesc şi cu parlamentari români.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.