Update articol:

Republica Moldova: Parlamentul a aprobat amendamente la buget pentru a permite plata unor datorii către Gazprom

Dumitru Budianschi Sursa foto: gov.md

Parlamentul Republicii Moldova a aprobat joi în regim de urgenţă amendamente la legea bugetului de stat pentru 2021, astfel încât să poată fi plătite datoriile către furnizorul rus Gazprom şi să se evite o nouă criză energetică, informează Reuters şi Moldpres, potrivit Agerpres.

Prezent în plen, ministrul finanţelor Dumitru Budianschi a menţionat că ajustările sunt necesare pentru îndeplinirea condiţiilor impuse de compania rusă Gazprom faţă de Moldova-Gaz în vederea evitării deconectării de la sursa de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale şi susţinerii capacităţii de achitare a consumului. Totodată, modificările bugetare au vizat întărirea situaţiei de la Termoelectrica, de asemenea parte din complexul ce contribuie semnificativ la menţinerea securităţii energetice a ţării, relatează Moldpres.

Moldovagaz a declarat luni că a primit o notificare din partea Gazprom privind întreruperea livrărilor de gaz către ţară în 48 de ore dacă Republica Moldova nu plăteşte pentru livrările din octombrie-noiembrie. Miercuri, Gazprom a fost de acord să amâne termenul limită, dar aştepta plata până vineri 26 noiembrie.

BVB | Știri BVB
SINTEZA S.A. (STZ) (13/11/2026)

Radierea societatii Chimprod SA

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/11/2026)

Revizuirea estimarilor financiare consolidate pentru exercitiul financiar 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (13/11/2026)

Raport trimestrial pentru trimestrul incheiat la 30 septembrie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (13/11/2026)

Admitere la finantare/intrare in etapa precontractuala proiect fonduri europene