International

Reuters: Draghi avertizează asupra unei creșteri economice mai slabe în zona euro

Creșterea economică în zona euro va fi probabil mai slabă decât ne-am aşteptat din cauza anumitor factori precum încetinirea Chinei sau Brexit, a recunoscut, astăzi, președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, potrivit Reuters. 

Potrivit şefului BCE, incertitudinile economice, precum escaladarea războiului comercial, creşterea mai lentă a PIB-ului global şi efectele Brexitului – ameninţă să submineze încrederea.

Economia regiunii suferă deja cea mai mare încetinire a acesteia în ultimii cinci ani, ridicând întrebări dacă BCE va putea să crească ratele dobânzilor pentru prima dată într-un deceniu mai târziu în acest an, după cum indică orientările actuale.

Totuşi, astăzi, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%, potrivit unui comunicat al BCE.

“Datele pe care le avem la dispoziţie sunt mai slabe decât ne aşteptam”, a declarat şeful BCE, adăugând că este prea devreme să spună ce efect va avea sporirea incertitudinilor asupra politicii monetare. 

“Politica monetară va rămâne relaxată iar posibilitatea unei recesiuni este redusă. Avem toate mijloacele noastre la dispoziţie”, a afirmat Draghi.

Draghi a mai spus, astăzi, că ratele dobânzilor “vor rămâne la nivelul actual cel puţin până în vara lui 2019”, pentru a se asigura că preţurile de consum sunt în linie cu ţinta avută în vedere de Banca Centrală Europeană. Obiectivul BCE este să menţină creşterea preţurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică. 

După ani în care a sprijinit creşterea economiei zonei euro, BCE a încheiat recent schema sa de achiziţii de active, în valoare de 2.600 miliarde de euro. Decizia BCE de a retrage treptat măsurile de stimulare face parte dintr-un trend global: marile bănci centrale din întreaga lume îşi înăspresc gradual politica monetară în urma redresării economiei, inclusiv Rezerva Federală a SUA (Fed), Banca Angliei (BoE) şi Banca Centrală a Japoniei (BoJ).

Articole recente

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

45 de minute ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

o oră ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

2 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More