Update articol:

Reuters: Veniturile Rusiei din vânzările de petrol şi gaze au scăzut cu 21% în octombrie

Reuters: Veniturile Rusiei din vânzările de petrol şi gaze au scăzut cu 21% în octombrie
 - poza 1 Sursa Pixabay

Veniturile Rusiei din vânzările de petrol şi gaze ar urma să înregistreze un declin anual de aproximativ 21% în octombrie, la 950 miliarde de ruble (11,7 miliarde de dolari), pe fondul preţurilor mai scăzute şi a aprecierii rublei, arată calculele Reuters, potrivit Agerpres.

Aceste venituri sunt cea mai importantă sursă de numerar pentru Kremlin, fiind responsabile pentru aproximativ o treime din totalul veniturilor la bugetul federal în ultimul deceniu. Războiul din Ucraina a determinat Occidentul să introducă mai multe sancţiuni destinate diminuării veniturilor din petrol şi gaze ale Rusiei.

Declinul previzionat sporeşte dificultăţile cu care se confruntă Guvernul de la Moscova, inclusiv majorarea deficitului bugetar.

În primele zece luni din acest an veniturile ar urma să înregistreze un declin de aproximativ 20,5%, la 7.560 miliarde de ruble.

Ministerul rus de Finanţe a estimat iniţial pentru 2025 venituri din vânzările de petrol şi gaze în valoare de 10.940 miliarde de ruble, sau 5% din PIB, dar apoi a înrăutăţit previziunile la 8.320 miliarde de ruble.

Declinul reprezintă o problemă pentru autorităţile de la Moscova, care au majorat semnificativ cheltuieile militare şi de securitate, după invadarea Ucrainei, în februarie 2022.

BVB | Știri BVB
Electro-Alfa International S.A. (EAI) (18/09/2026)

Finalizarea achizitiei a 99,99% din capitalul social al Elcomex IEA S.A.

Turbo Long Certificate on One United Properties SA (RBONETL15) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

Turbo Long Certificate on Sphera Franchise Group SA (RBSFGTL10) (18/09/2026)

Suspendare tranzactionare - ora 17:54 - Notificare Raiffeisen Bank International - atingere bariera

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (18/09/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014