Update articol:
Secoşan (FIC):

Riscul politic este ridicat, ar putea influenţa modul în care gestionăm criza

Cristian Secoşan, CEO Siemens România şi Republica Moldova Photo by: Mihai Balta | Fotoworld | www.mihaibalta.com
România este privită de investitorii străini ca fiind o ţară cu risc politic ridicat, după mai mulţi ani în care au fost adoptate legi şi ordonanţe populiste, a declarat, marţi, Cristian Secoşan, vicepreşedinte al Consiliului Investitorilor Străini (FIC), în cadrul unei dezbateri de specialitate.

El a fost întrebat de moderator dacă actualul Guvern a chemat la consultări investitorii străini, atunci când a creionat Planul de relansare economică a ţării.

“Mediul de afaceri a fost implicat în consultări şi ne-am exprimat opiniile în diverse zone, evident că nu în toate şi că nu toate lucrurile pe care le-am dorit să le vedem reflectate în deciziile Guvernului le-am văzut acolo, dar consultarea a avut loc şi părerea noastră a fost luată în considerare”, a răspuns Secoşan, potrivit Agerpres.

Planul de relansare cuprinde multe măsuri bune, dar lipsesc altele, consideră el.

“Transformarea digitală a României: vorbim foarte mult de acest lucru, chiar în condiţiile pandemiei toată lumea încearcă să funcţioneze într-un mod strâns legat de digitalizare. De asemenea, investiţiile importante în sectorul energetic, care pot să producă şi efecte bune în multe zone economice, care au nevoie de deblocări legislative, lucruri încă nefinalizate. La fel, tranziţia către o economie verde şi obiectivele Uniunii Europene de reducere a emisiilor de dioxid de carbon”, a continuat vicepreşedintele FIC.

El a susţinut că încrederea investitorilor în România a fost şubrezită în ultimii ani de diverse legi şi ordonanţe populiste, iar investitorii sunt uşor nesiguri sau speriaţi.

“Riscul politic este ridicat şi ar putea influenţa în continuare modul în care reuşim să ieşim sau să gestionăm această criză şi multe alte lucruri legate de modificarea structurală a economiei sau de finanţare a deficitelor pe care le avem”, a arătat Secoşan.

Potrivit acestuia, companiile din cadrul FIC sunt pregătite să facă faţă provocărilor şi au reuşit să intre într-un dialog cu autorităţile pentru a încerca să avem un cadru cât mai bun pentru a reuşi să ieşim din criză.

“Trebuie să continuăm acest dialog cu autorităţile, ţinând cont că reprezentăm companii care acţionează pe pieţe diverse şi au experienţe diverse pe care le putem împărtăşi şi poate putem să le aplicăm şi la noi în ţară, pentru a depăşi criza”, a mai spus reprezentantul investitorilor străini.

BVBStiri BVB

BANCA TRANSILVANIA S.A. (TLV) (23/10/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 16.10.2020

VRANCART SA (VNC24) (23/10/2020)

Rata dobanda cupon nr. 16

VES SA (VESY) (23/10/2020)

Neintrunire cvorum AGA O & E 22.10.2020