ROMBET – Asociația Organizatorilor de jocuri de noroc este total împotriva inițiativei guvernului de a majora impozitul pe câștigurile jucătorilor, spunând că această măsură nu este una benefică nici pentru bugetul de stat, nici pentru mediul de afaceri și nici pentru jucători. Oficialii ROMBET spun că nu au fost contactaţi în mod oficial de autorităţi pentru a putea oferi un punct de vedere.
Potrivit ROMBET, propunerea nu va face altceva decât să ducă la o situație în care statul va colecta mult mai puțini bani: “Ca exemplu, în țările unde în trecut s-a încercat o astfel de măsură, statul a pierdut la încasarea taxelor, deoarece jucătorii au folosit diferite mijloace prin care au evitat plata acestor taxe. În Croația, de exemplu, jucătorii au ales să joace prin VPN, pe site-uri din alte țări, câștigurile fiind impozitate acolo unde jucau, impozit care era mult mai mic decât în țara lor. Deci, pe lângă faptul că statul va pierde, îi împinge și pe jucători în zona gri/neagră. Alt lucru care s-a mai întâmplat în Croația a fost situația în care a apărut o explozie de localuri clandestine unde jucătorii se întâlneau și practicau jocuri de noroc între ei, evident la negru, pentru a nu plăti taxele la stat, deci un alt efect al acestei măsuri este și apariția pieței negre. În urma acestei măsuri, în Croația, încasările la bugetul de stat au scăzut cu 30%.
O altă problemă va fi cea a pierderilor locurilor de muncă, o parte din operatori nu vor mai putea susține business-ul din cauza migrării jucătorilor către piața gri/neagră și vor trebui să închidă. De aici vor avea de suferit direct angajații și indirect cei care au spații și nu-și mai încasează chiriile, cei din HORECA, domeniu care nu mai livrează mâncare și băutură, și așa mai departe, tot lanțul care depinde de această industrie. Inclusiv agențiile de media, radiourile, televiziunile și toate mediile unde această industrie plătește reclamă. O altă ramură unde se vor pierde bani mulți va fi în sport, industria de gambling contribuie prin sponsorizări uriașe în sportul românesc, aceștia vor diminua sau întrerupe sponsorizările pentru a-și atenua pierderile. Și zona de învățământ, spital, zona de medical în general vor avea de suferit, unde inclusiv aici, industria este un mare sponsor, de la burse pentru elevi, ajutoare pentru construcția/reconstrucția instituțiilor de învățământ, spitalelor sau tratamente/operații pentru oameni bolnavi etc.
Un alt exemplu de situație care va apărea: dacă un jucător vine și pune la un slot, să zicem, 100 de lei și după un timp trebuie să plece și are în aparat credit 100 de lei, când scoate banii din slot, acesta pleacă cu 60 de lei, mai puțin decât avea la sosirea în local. Practic statul îi ia banii fără că el să fi câștigat nimic. Sau la pariuri, dacă pune 100 de lei, pe cota 1.5, acesta are un câștig de 150 de lei, după impozit îi rămân 90 de lei, mai puțin decât avea înainte de a paria în condițiile în care el este câștigător!
Loteria Română, care este și așa în situația în care este, va avea pierderi greu de cuantificat, impactul asupra companiei va fi devastator. De exemplu, dacă cumperi lozuri de 200 de lei și câștigi 300 de lei, după impozitul de 40%, rămâi cu 180 de lei, din nou, bani mai puțini decât aveai când ai cumpărat lozurile în condițiile în care tu ești câștigător!”
Potrivit Rombet, există soluţii care aduc mai mulți bani la bugetul de stat fără a dezechilibra bugetul, industria sau jucătorii: “Taxele trebuie să fie la organizator, nu la jucător, pentru a nu crea situații ca cele descrise mai sus. Dacă ne punem la masă, prin dialog constructiv, sunt sigur că vom găsi soluții, dar nu așa, peste noapte, fără o consultare prealabilă și cu un impact negativ asupra tuturor. Noi avem propuneri concrete, pe care suntem gata să le prezentăm.
Suntem o industrie cu o reglementare foarte dură, grad de colectabilitate de 99%, cu plata taxelor în avans, cu aproximativ 45.000 de angajați și care contribuie la bugetul de stat în jur de 1% din PIB. Nu se poate aborda o schimbare în nicio industrie într-o manieră de genul acesta, fără nici o consultare oficială. În prezent, câștigurile sunt impozitate gradual, și nu cu 1% cum s-a tot vehiculat pe o informație nedocumentată, acest calcul gradual a fost făcut pe o anumită logică tocmai pentru a evita situațiile descrise: sunt impozitate cu 1% până la o valoare de 66.750 de lei, cu 16% până la 445.000 de lei și cu 25% peste această sumă. Și așa, din punct de vedere al Comisiei Europene, această taxă pe jucător este discriminatorie”.