Update articol:

Rompetrol Moldova a deschis o nouă benzinărie în Chișinău

Rompetrol Moldova, subsidiara locală a Grupului KMG International, a deschis recent o nouă stație în Chișinău, în sectorul Ciocana – bulevardul Mircea cel Batrân, nr. 25. În prezent, companie operează în capitala Republicii Moldova un număr de 39 de benzinării Rompetrol.

“Rompetrol a continuat și în 2018 să își crească prezența în Moldova atât prin deschiderea de noi stații cât și prin poziționarea ca cel mai mare furnizor de carburanți la nivel national. Aprecierea clienților nostri pentru produsele și serviciile Rompetrol ne-a susținut în deschiderea a 11 noi benzinării în ultimii doi ani, iar prin implicarea celor peste 900 de angajați am reusit să fim tot mai aproape de aceștia.” declară Serghei Sevcenco, directorul general al Rompetrol Moldova.

Cu o suprafață totală de circa 2.600 metri pătrați, noua stație a fost gândită și realizată în linie cu noul concept al stațiilor Rompetrol, care vizează crearea unui ambient distinct prin îmbinarea nevoilor și așteptărilor clienților cu cele mai bune soluții tehnice.

Situată în oraș, stația oferă prin magazinul și cafeneaua aferentă un spațiu de relaxare și întâlnire a clienților, dar și a celor din zonă. Suprafața alocată acestora de peste 200 metri pătrați este cea mai mare din rețeaua Rompetrol, la care se adaugă și o terasă exterioară de circa 60 metri pătrați.

Pentru rapiditatea alimentării cu carburanții Rompetrol, benzinăria este dotată cu 3 pompe multiprodus inclusiv gaz petrolier lichefiat (2 pompe cu 10 pistoale și o pompă cu 8 pistoale), care oferă clienților gamele de carburanți Efix și EfixS produse de Petromidia Năvodari – cea mai mare rafinărie din România și una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre.

“Investiția va avea și un impact social, atât prin cele 15 locuri de muncă nou create, cât și prin impozitele locale generate de activitatea stației.” adaugă Serghei Sevcenco.

Prin cele două depozite din Chișinău și Giurgiulești, filiala Grupului a devenit un important furnizor de produse petroliere din Moldova.

“Prin deschiderea acestei stații, KMG International își continuă dezvoltarea nu doar în România, ci și în țările în care este prezent – Republica Moldova, Georgia și Bulgaria. Experiența și know-how-ul acumulate și testate de Grup în România, sunt transpuse și oferite ulterior și clienților noștri din celelalte țări. În perioada următoare vom acordam o atenție deosebită dezvoltării activităților de comercializare a produselor (restaurant si magazin) și serviciilor din stațiile noastre, unde considerăm că există un potențial major atât pentru Republica Moldova, cât și pentru Bulgaria și Georgia.” declară Vlad Rusnac, Chief Retail Officer al KMG International.

La nivel regional, Grupul operează circa 1.100 puncte de distribuție carburanți în România, Moldova, Republica Moldova și Georgia, fiind un important furnizor de produse petroliere pentru parteneri din regiune (Turcia, Serbia sau Grecia). Rompetrol Rafinare – operatorul rafinăriilor Petromidia Năvodari și Vega Ploiești a fost și în 2018 cel mai mare exportator de produse petroliere al României.

BVBStiri BVB

MedLife S.A. (M) (27/03/2020)

Lansare laborator RT PCR; actualizare informare privind caz pozitiv COVID-19

VRANCART SA (VNC) (27/03/2020)

Comunicat - Masuri Covid-19

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (27/03/2020)

Suspendare temporara procedura de selectie si numire Director Financiar provizor

MECANICA FINA SA (MECE) (27/03/2020)

Raport auditor - art. 82, Legea 24/2017 - SEM. 2 2019