Update articol:

RPDC: Liderul Kim Jong Un consideră Statele Unite principala cauză a instabilităţii din peninsula coreeană

Kim Jong un Sursa foto: kcna.kp

Statele Unite reprezintă principala cauză a instabilităţii din peninsula coreeană, a declarat marţi liderul nord-coreean Kim Jong Un, transmite AFP, potrivit Agerpres.

În pofida apelurilor recente la dialog din partea Washingtonului, nu există niciun motiv să “credem că nu sunt ostili”, a declarat Kim Jong Un luni, la Phenian, la ceremonia de deschidere a unei expoziţii consacrate apărării.

Administraţia Biden a asigurat în repetate rânduri că nu are intenţii beligerante faţă de Coreea de Nord, dar Kim Jong Un este sceptic:”Chiar mă întreb dacă cineva sau vreo ţară crede asta”.

Coreea de Nord a testat în ultimele săptămâni o rachetă de croazieră cu rază lungă de acţiune şi o rachetă hipersonică.

În 2018, Kim Jong Un a fost primul lider nord-coreean care s-a întâlnit cu un preşedinte american în funcţie, dar dialogul bilateral nu a mai continuat după cel de-al doilea summit cu Donald Trump, care a avut loc la Hanoi, în 2019.

Actuala administraţie americană a transmis în repetate rânduri disponibilitatea de a se întâlni cu oficiali nord-coreeni oricând şi oriunde, fără condiţii prealabile.

Coreea de Sud şi-a consolidat propriile capacităţi militare, testând cu succes în septembrie prima rachetă balistică lansată de un submarin şi prezentând o rachetă de croazieră supersonică.

Regimul de la Phenian acuză Coreea de Sud de ipocrizie, liderul Kim Jong Un afirmând că “încercările lor neîngrădite şi periculoase de a consolida puterea militară distrug echilibrul militar al peninsulei coreene şi cresc instabilitatea şi pericolul militar”.

BVBStiri BVB

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (15/10/2021)

Convocare AGEA pentru data de 8 decembrie 2021

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (15/10/2021)

Act aditional la contract de credit

ALRO S.A. (ALR) (15/10/2021)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R)