Aproape 200 de persoane au fost plasate sub supraveghere medicală în regiunea Irkutsk din Rusia, în estul Siberiei, în urma unei posibile expuneri la ciumă, potrivit relatărilor presei locale, scrie CNBC.
Potrivit informațiilor citate, 189 de persoane sunt monitorizate în urma îmbolnăvirii unei angajate a unui institut de cercetare anticiumă din Irkutsk. Alexei Țîdenov, șeful Republicii Buriatia, aflată în apropiere, a declarat că femeia a murit din cauza unei forme nespecificate de ciumă.
Autoritatea rusă pentru protecția consumatorilor și sănătate publică, Rospotrebnadzor, a declarat duminică faptul că angajata fusese diagnosticată cu „pneumonie de etiologie necunoscută” și că situația sanitară și epidemiologică din regiunea Irkutsk și din orașele Irkutsk și Șelehov rămâne stabilă.
Agenția a precizat că testele extinse efectuate nu au identificat microorganisme asociate activității profesionale a angajatei.
Precizările vin după relatările apărute vineri în presa locală potrivit cărora o angajată în vârstă de 27 de ani a unui institut anticiumă s-ar fi îmbolnăvit, existând suspiciunea de ciumă pneumonică, după ce s-a întors dintr-o deplasare de serviciu în Buriatia, unde fusese raportat un focar în apropierea graniței cu Mongolia. Informațiile citau canalul rusesc de Telegram Mash.
Casa Albă monitorizează informațiile privind cazul suspect și carantinele asociate din Rusia, a relatat duminică Axios, citând un oficial al administrației Trump.
Oficialul a declarat că administrația este „la curent, monitorizează focarul și evaluează opțiunile”, potrivit Axios.
Ministerele Sănătății din Rusia și Moscova, Organizația Mondială a Sănătății și Departamentul de Stat al SUA nu au răspuns imediat solicitărilor CNBC de comentarii.