Update articol:

Rusia: Anchetă penală după incendiul izbucnit joi la un institut de cercetări militare din Tver

Rusia Moscova Sursa foto: pixabay.com

Rusia a deschis o anchetă penală cu privire la siguranţa la incendii după ce şase persoane au murit şi 24 au fost rănite după un foc izbucnit joi la un institut de cercetări militare, transmite Reuters, preluând agenţia TASS.

‘Anchetatorii militari vor investiga acest caz’, a declarat un oficial, citând un articol din codul penal referitor la încălcarea regulamentelor privind siguranţa la incendii, precum şi la omor din neglijenţă.

Focul a izbucnit dimineaţa târziu în oraşul Tver, situat la 160 km de Moscova, omorând şase persoane, rănind 24 şi necesitând evacuarea altor în jur de 100, a transmis TASS, potrivit Agerpres.

Interfax a relatat vineri că incendiul a fost cauzat de o defecţiune electrică.

Administraţia regiunii Tver a anunţat că incendiul a fost stins vineri, la ora 04.30 GMT, şi că 13 persoane au fost spitalizate.

Imagini care au circulat pe reţelele sociale în Rusia au arătat un nor dens şi flăcări ieşind pe ferestrele institutului cu patru etaje.

Conform autorităţilor, pompierii au împiedicat incendiul, care a afectat 2.500 mp, să se extindă la clădirile din vecinătate.

Institutul din Tver este implicat în cercetări aerospaţiale, ce includ un sistem unificat de apărare aeriană pentru blocul fostelor republici sovietice, conform site-ului Ministerului Apărării.

Rusia: Şapte morţi într-un incendiu la un institut de cercetare în domeniul apărării – video

Cea mai mare fabrică chimică din Rusia a fost cuprinsă de flăcări, la câteva ore după un incendiu misterios la un centru militar de cercetare (Zero Hedge)

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie