Update articol:

Rusia: Din celula sa, Navalnîi dă asigurări pe Instagram că se simte bine

Aleksei Navalnîi Aleksei Navalnîi/ Sursa foto: Twitter

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de închisoare şi în prezent încarcerat, a dat asigurări miercuri, din celula sa, că se simte bine, într-un mesaj pe Instagram, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Sunt bine. Există chiar şi o bară de tracţiuni în curte”, a scris el pe reţeaua de socializare, adăugând că se află în prezent într-un centru de detenţie din regiunea Vladimir, la est de Moscova, în apropiere de colonia penitenciară unde ar urma să fie trimis.

“Nu primesc scrisori pentru moment şi ştiu şi mai puţin despre ce se întâmplă în lume decât atunci când eram la Moscova”, a mai spus opozantul, care a fost închis în capitala Rusiei de la arestarea sa în ianuarie, după care a fost transferat în centrul unde se află în prezent.

Navalnîi a spus că se distrează făcând pâine prăjită pe un radiator împreună cu alţi doi deţinuţi, precizând că este o “activitate pasionantă”.

Nu se ştie deocamdată cum a putut să transmită din celulă acest mesaj pe Instagram. Contactată de AFP, avocata sa, Olga Mihailova, a refuzat orice comentariu pe acest subiect.

“Adresaţi-mi alte întrebări”, s-a limitat ea să spună.

Potrivit avocatei, care l-a vizitat pe opozant în regiunea Vladimir, Aleksei Navalnîi “se simte bine” şi “este plasat într-o celulă de carantină împreună cu alte două persoane”, aşteptând transferul spre o colonie penitenciară.

Transferul ar urma să fie făcut dacă justiţia respinge ultimul apel al opozantului, condamnat în februarie la doi ani şi jumătate de detenţie.

Militant anti-corupţie, cunoscut pentru anchetele sale privind averea elitelor ruse, Aleksei Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a revenit în Rusia în ianuarie dintr-o convalescenţă în Germania după ce a fost otrăvit, atac pentru care îl consideră responsabil pe preşedintele Vladimir Putin.

El a fost arestat imediat ce a aterizat la Moscova şi acum se confruntă cu prima sa pedeapsă lungă după aproape un deceniu de dispute cu autorităţile.

BVBStiri BVB

CONPET SA (COTE) (12/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 28(29).04.2021 si B.V.C. 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (12/04/2021)

Actualizare lista preliminara persoane propuse pentru functia de administrator

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (12/04/2021)

Actualizare si completare materiale AGOA 29.04(04.05).2021

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (12/04/2021)

Cerere pentru completare ordine de zi AGOA 28(29) aprilie 2021

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (12/04/2021)

Completare ordine de zi AGOA din 26/27 aprilie 2021