Update articol:

Rusia îşi regrupează forţele pentru a încerca să preia întreaga regiune Donbas, afirmă Jens Stoltenberg

Jens Stoltenberg Jens Stoltenberg

Rusia nu renunţă la ofensiva sa în Ucraina, dar va încerca să se concentreze pe preluarea completă a regiunii Donbas în următoarele săptămâni, a avertizat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit AFP şi Reuters.

”Trupele ruse au părăsit regiunea Kiev şi nordul Ucrainei. Vladimir Putin mută un număr mare de trupe către est în Rusia. Ele se vor reînarma, vor primi efective suplimentare, întrucât au suferit mari pierderi, şi se vor reaproviziona pentru a lansa o nouă ofensivă foarte concentrată în regiunea Donbas”, a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă organizată în ajunul unei reuniuni de două zile a miniştrilor de externe din ţările NATO, precizează Agerpres.

”Repoziţionarea forţelor ruse va dura un anumit timp, câteva săptămâni, înaintea lansării unei ofensive majore. Este esenţial ca aliaţii să îi susţină pe ucraineni, să îi ajute să se reînarmeze, pentru a le permite să se apere”, a accentuat înalta oficialitate aliată.

Miniştrii de externe din NATO vor discuta joi cu omologul lor ucrainean Dmitro Kuleba despre nevoile forţelor ucrainene.

”Nu vreau să dau alte detalii, dar vorbim despre sisteme de arme avansate. Vorbim, de exemplu, despre Javelin şi alte arme antitanc”, a spus Stoltenberg, adăugând că se va discuta şi despre livrarea de muniţii, medicamente şi sisteme de arme ”de cea mai bună calitate”.

BVB | Știri BVB
INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (03/02/2026)

Renuntare la numire in functia de Director Guvernanta Corporativa

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (03/02/2026)

Notificare Swiss Capital - oferta publica de cumparare actiuni ELECTROMAGNETICA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET PATRIA-TRADEVILLE (TVBETETF) (03/02/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor

COMELF S.A. (CMF) (03/02/2026)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) Semestrul 2 2025