Update articol:

Rusia: Referendumul privind reforma constituţională va avea loc la 1 iulie

Vladimir Putin Vladimir Putin/ Sursa foto: en.kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni desfăşurarea la data de 1 iulie a unui referendum de adoptare a reformei constituţionale prin care ar obţine dreptul de a efectua două mandate suplimentare începând din 2024, transmit AFP şi dpa.

”Vom organiza votul naţional rus asupra adoptării revizuirii Constituţiei la 1 iulie 2020. Această dată este perfectă”, a declarat Putin după o reuniune în sistem de videoconferinţă privind acest scrutin prevăzut iniţial pentru luna aprilie, dar amânat din cauza pandemiei de COVID-19, potrivit Agerpres.

Vladimir Putin, care se află la putere în ultimii 20 de ani fie ca preşedinte, fie ca prim-ministru, este cel mai longeviv lider rus sau sovietic după Stalin.

Constituţia ar urma să fie modificată pentru ca Vladimir Putin (67 de ani) să poată candida pentru a fi reales preşedinte de încă două ori, ceea ce teoretic i-ar permite actualului lider de la Kremlin să rămână în funcţie pentru încă 16 ani de acum încolo.

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (02/11/2026)

Numirea unui administrator interimar

SINTEZA S.A. (STZ) (02/11/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

Fondul deschis de investitii Globinvest BET-XT ETF (GIBXTETF) (02/11/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.10.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/11/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.10.2026