Rusia va elimina din 9 aprilie interdicţiile de zbor către şi din 52 de ţări, a anunţat luni premierul Mihail Mişustin, citat de TASS, potrivit Agerpres.
Agenţia de presă rusă, preluată de Reuters, precizează că este vorba despre o măsură în cadrul relaxării restricţiilor impuse de Moscova în contextul pandemiei de COVID-19.
Mişustin a declarat că se vor relua legăturile aeriene cu ţările “prietene”, care nu aplică cele mai recente sancţiuni occidentale impuse Rusiei. Printre altele, sunt incluse în această categorie Africa de Sud şi Argentina.
SUA, Canada, statele din Uniunea Europeană şi alte democraţii au interzis zborurile comerciale din şi spre Rusia în cadrul sancţiunilor după invazia rusă din Ucraina.