Update articol:

S2 2024 – România, printre țările UE cu cele mai mici prețuri la curent electric și gaze naturale

de Dan Pălăngean

Prețul curentului electric la consumatorii casnici a poziționat România pe locul 22 din cele 27 de state membre ale UE în a doua jumătate a anului trecut, potrivit datelor comunicate de Eurostat. Cu o valoare de 0,1863 €/kWh, ne-am situat peste Slovacia (0,1770 €/kWh), Croația (0,1484 €/kWh) și Malta (0,1381 €/kWh). Vecinii bulgari (0,1217 euro/kWh) și unguri (0,1032 euro/kWh), cu care suntem direct interconectați, au beneficiat de cel mai ieftin curent electric.

Cele mai ridicate prețuri au fost înregistrate în Germania (0,3943 €/kWh), Danemarca (0,3763 €/kWh), Irlanda (0,3699 €/kWh) și Belgia (0,3313 €/kWh). Media UE a fost de 0,2872 €/kWh, ceea ce înseamnă că românii au plătit ceva mai puțin de două treimi din această medie, iar cea a Zonei Euro de 0,3021 €/kWh).

Seria statistică pentru ultmii ani relevă o creștere continuă a prețului la electricitatea livrată consumatorilor casnici din România, de la circa 0,14 euro/kWh înainte de pandemie până la 0,19 €/kWh în 2023, pentru ca 2024 să aducă o scădere moderată, de circa -2,5% (valoarea de 0,34 €/kWh în S2 2022 nu apare în variațiile măsurate de Eurostat din motive de metodologie).

Cele mai mari scumpiri în a doua jumătate a anului trecut față de aceeași perioadă din 2023 s-au înregistrat în Portugalia (+14,2%), Finlanda (+13,6%) și Franța (+12,9%), urmate la o anumită distanță de Polonia și Cehia. Letonia (-17,8%), Olanda (-14,3%) și Belgia (-12,3%) au avut cele mai însemnate ieftiniri la energia electrică livrată populației.

Pe podium la cele mai ieftine la gaze naturale

La gaze naturale livrate consumatorilor casnici, cu 0,0541 €/kWh (taxe incluse), țara noastră s-a situat pe podiumul celor mai ieftine gaze naturale. Mai mici au fost doar facturile din Ungaria (0,0315 €/kWh) și Croația (0,0456 €/kWh) iar peste noi s-au situat Lituania (0,0596 €/kWh), Slovacia (0,0600 €/kWh) și Bulgaria (0,0649 €/kWh).

Cele mai scumpe gaze naturale livrate gospodăriilor au fost cele din Suedia (0,1893 €/kWh), Olanda (0,1671 €/kWh), Italia (0,1586 €/kWh), Portugalia (0,1366 €/kWh) și Irlanda (0,1347 €/kWh). Media UE a fost de 0,1233 €/kWh (de la 0,1125 €/kWh în urmă cu un an), adică noi am plătit mai puțin de jumătate din prețul mediu european (Zona Euro s-a situat la 0,1318 €/kWh).

În ce privește modificarea prețului la consumatorii casnici la gazele naturale în S2 2024 față de aceeași perioadă a anului anterior, România figurează undeva la mijlocul clasamentului, cu o reducere de 3%. Italia (+17,7%), Franța (+13,7%) și Olanda (+11,4%) au consemnat oficial cele mai mari scumpiri iar Lituania (-59,0%), Austria (-22,1%) și Slovenia (-17,9%) cele mai însemnate ieftiniri.

BVB | Știri BVB

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (22/05/2025)

Schimbari in conducerea Societatii

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (22/05/2025)

Plata dividende aprobate in AGOA din 29 aprilie 2025

GREEN TECH INTERNATIONAL S.A. (GREEN) (22/05/2025)

Disponibilitate inregistrare videoconferinta rezultate financiare T1 2025