La eveniment vor participa peste 100 de miniştri de resort din întreaga lume şi peste 2000 de reprezentanţi ai instituţiilor publice, dar și companii de profil.
Sabin Sărmaş, președinte al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor din Camera Deputaților, a fost desemnat Președinte al celei mai importante Conferințe de IT&C, organizată la Bucureşti în această toamnă de Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (UIT) de la Geneva.
Este vorba despre „Conferința Plenipotențiarilor” (PP-22), pe care România o găzduiește în acest an, conform candidaturii României admise din 2019 de țările membre UIT, eveniment la care vor participa peste 100 de miniştri de resort din întreaga lume. Tot la Bucureşti va fi aleasă şi noua conducere UIT, în condiţiile în care la funcția de secretar general al organizației candidează un reprezentant al SUA şi unul din Rusia.
Sabin Sărmaş spune: “Conferința Plenipotențiarilor (PP-22) reprezintă forumul suprem al Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor, având rolul de a desemna noua conducere a instituției, de a adopta rezoluții și de a influența direcţii strategice care țin de domeniul IT&C la nivel mondial. Marea provocare pentru rolul de Președinte al conferinței este aceea de facilita un mod de lucru care să asigure consens în luarea deciziilor, aceasta fiind cutuma în multe organizații ale Națiunilor Unite și de a evita votul ca modalitate de adoptare a rezoluțiilor. ONU și implicit UIT nu este un loc unde se împarte lumea în două tabere, ci un loc în care medierea primează şi toată națiunile ajung în final la o formă de consens.
La Bucureşti se va alege noua conducere a UIT, se va face strategia organizatiei pe următorii patru ani, se vor dezbate cele mai importante rezoluții care guvernează domenii cum sunt IA, cybersecurity, internetul. Vor veni peste 100 de miniştri de resort din întreaga lume şi peste 2000 de reprezentanţi ai instituţiilor publice, dar și companii.”.
Evenimentul va avea loc la Palatul Parlamentului.
În opinia lui Sabin Sărmaș, găzduirea Conferinței PP-22 este unul dintre momentele importante pentru România, fiind absolut vital nu doar să arătăm că ne putem ridica la nivelul așteptărilor membrilor UIT, ci și să demonstrăm că evoluția sectorului nostru IT&C a devenit un reper major și strategic pentru economia europeană.
“Am convingerea că, împreună cu toate instituțiile implicate, vom reuși să consolidăm poziția României în domeniul mondial al telecomunicațiilor”, este de părere Sabin Sărmaș.
După peste 30 de ani, UIT a ales o țară europeană ca gazdă pentru Conferința Plenipotențiarilor, cea mai importantă conferință mondială în domeniul telecomunicațiilor, care se organizează o dată la 4 ani. Este o șansă unică, atât din punct de vedere economic, cât și în ceea ce privește consolidarea parteneriatelor și a relațiilor strategice, ca România să fie gazdă pentru cele peste 190 de țări participante.
România face parte, încă din 1866, din Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor, fiind una dintre țările membre cu o contribuție semnificativă.