Energie

Salariaţi ai OMV Petrom protestează miercuri, nemulţumiţi de oferta companiei în negocierile noului contract colectiv de muncă

Câteva sute de salariaţi OMV Petrom vor organiza miercuri acţiuni de protest, fiind nemulţumiţi de oferta făcută de companie în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de Muncă, care este deconectată de evoluţia costurilor, a anunţat Sindicatul Naţional Petrom, printr-un comunicat.

Salariaţii companiei vor picheta, între orele 10:00 – 12:00, sediul central Petrom City din Bucureşti şi sediile asset-urilor OMV Petrom din Suplacu de Barcău, Piteşti, Ploieşti, Buzău, Constanţa, precum şi Rafinăria Petrobrazi.

Aceste proteste au loc în contextul exploziei preţurilor la energie, gaze, combustibil şi alimente, precum şi al inflaţiei galopante, estimată de autorităţi că va trece de pragul de 8%. Membrii de sindicat vor să se asigure că OMV Petrom “va arăta cu adevărat că îşi respectă angajaţii şi că doreşte să evite ca aceştia să fie privaţi de protecţia unui Contract Colectiv de Muncă”, care expiră în doar câteva zile, la data de 31 decembrie 2021.

“Astăzi, 22 decembrie, o zi cu însemnătate deosebită pentru libertatea şi drepturile românilor, ieşim în stradă pentru a ne face auzită vocea. Vrem să fim respectaţi, să ni se recunoască munca asiduă, să ni se coreleze veniturile cu munca depusă şi cu profitul generat. Vrem un Contract Colectiv de Muncă care să fie o garanţie a drepturilor echitabile şi cerem o creştere a salariului care cel puţin să menţină puterea de cumpărare”, a declarat Costin Voicu, liderul Sindicatului Naţional Petrom, potrivit Agerpres.

Printre nemulţumirile salariaţilor care au determinat aceste proteste se numără “oferta jignitoare propusă” pentru evoluţia viitoare a veniturilor, sub rata estimată a inflaţiei, neplata miilor de ore suplimentare, lipsa compensaţiilor pentru cheltuielile din ce în ce mai mari generate de munca de acasă. Prin această ofertă OMV Petrom desconsideră aportul salariaţilor la consolidarea poziţiei de lider al companiei în industria de profil şi la dublarea profitului pe primele 9 luni ale anului în curs, conform ultimelor raportări, se menţionează în comunicat.

“Este aproape ca şi cum compania ne râde în faţă: se raportează dublări ale profitului, iar în documentele publice declară că sunt hotărâţi să contribuie la obiectivul ONU pentru bunăstare şi sănătate. În acelaşi timp, angajaţii nu au parte de creşteri reale salariale”, a spus Manuel Chejnoiu, vicepreşedinte al Sindicatului Naţional Petrom.

Numărul participanţilor la pichetări este limitat de legile în vigoare şi întregul program de proteste este adaptat reglementărilor şi recomandărilor generate de contextul creat de pandemie, protecţia şi siguranţa participanţilor fiind prioritare, subliniază sindicaliştii, care atrag atenţia că acţiunile vor continua până la soluţionarea solicitărilor.

Sindicatul National Petrom este o organizaţie sindicală legal constituită, care reprezintă interesele a aproximativ 24.000 de angajaţi din cadrul grupului OMV Petrom şi din alte societăţi comerciale precum Expert Petroleum S.R.L., Expert Petroleum Solutions S.R.L., Mazarine Energy, Dacian Petroleum, GSP Offshore, J.Christof E&P Services S.R.L., J.Christof Consulting S.R.L., Christof MB Well, Bonatti SpA Parma-Sucursala Bucuresti, Dietscon O&M, Dietsmann SRL, Falck Fire Services S.R.L, Kraftanlagen Romania S.R.L., R&R Oil Services SRL, SWS Engineering &Consulting, pentru care negociază şi încheie Contracte Colective de Muncă.

Sindicatul Naţional Petrom este afiliat la F.S.L.I. Petrol-Energie, federaţie reprezentativă la nivelul sectorului energie, petrol şi gaze şi minerit energetic.

Articole recente

Serbia este gata să cumpere NIS, dar Rusia nu este interesată — șeful Srbijagas

Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…

22 de minute ago

Chiriţoiu, după introducerea noilor cote de TVA: Vom investiga, dacă vom găsi situaţii în care creşterile sunt neobişnuit de mari

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…

26 de minute ago

Ministrul Energiei estimează o scădere a preţului energiei cu 5 – 15%, în maximum un an şi jumătate

Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…

29 de minute ago

Restructurarea Ministerului Energiei va fi finalizată în două săptămâni (ministru)

Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…

32 de minute ago

Popa (BNR): Până la sfârșitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

4 ore ago

Acordul comercial UE-SUA: stabilitate pe termen scurt sau declin pe termen lung pentru Europa? (analiză Ecaterina Mațoi)

Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More