Plafonarea preţurilor la energie a fost necesară, dar nu cred că statul trebuie să se implice pe termen foarte lung în politica de preţ şi sper că, la un moment dat, vom putea reveni la o piaţă liberă, a declarat, miercuri, la o conferinţă de specialitate, preşedintele Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Sandor Bende, potrivit Agerpres.
“Lucrurile au început din 2021, odată cu criza energetică nu doar în România, ci şi în întreaga Uniune Europeană, atunci când preţurile au luat-o razna. Chiar atunci, România era într-o primă mică perioadă de liberalizare totală a preţurilor şi bineînţeles că această criză a dat apă la moară celor care contestau liberalizarea şi uite că a trebuit să ajungem la o plafonare. Plafonare cu care eu personal sunt şi nu sunt de acord… A fost necesară la momentul respectiv, dar nu cred că trebuie ca statul neapărat să se implice pe termen foarte lung în politica de preţ şi sper că, la un moment dat, vom putea reveni la o piaţă liberă în care cererea şi oferta să-şi spună cuvântul şi să avem un preţ competitiv pe piaţă. Doar cu un preţ competitiv putem să susţinem o economie, să susţinem o industrie în relansare în România”, a afirmat Bende.
Potrivit sursei citate, în varianta actuală, legea consumatorului vulnerabil prezintă lacune, iar o îmbunătăţire a acesteia ar duce la echilibrare a situaţiei.
“Am auzit destul de multe lucruri despre preţ, că în România se plăteşte cel mai mare preţ. Da, probabil că o zi, două, trei, o săptămână – două există un preţ de achiziţie mai mare în România decât în altă parte a Europei, dar în final preţul la utilizatorul final nu este ieşit din comun. În România este un preţ undeva la mijlocul clasamentului în ceea ce înseamnă Uniunea Europeană, deci nu putem să spunem că la noi este cel mai rău. Probabil că anul acesta va trebui să începem nişte demersuri să ieşim din zona aceasta de plafonare, în special pe partea de energie electrică. Avem această plafonare de mai bine de trei ani. Ştim cu toţii că, până la urmă, şi Uniunea Europeană ne va forţa, pentru că nu poţi să suspenzi o Directivă europeană mai mult de trei ani şi riscăm şi o posibilitate de infringement pe această temă. Există totuşi, în România, o lege a consumatorului vulnerabil şi putem să discutăm despre ea dacă e bună sau dacă trebuie îmbunătăţită. Această lege are lacune… În momentul în care această plafonare va dispărea, atunci am putea să ne gândim la un preţ diferenţiat. Un exemplu ar fi ca, de dimineaţa până la ora 5:00 după-amiaza, să existe un tarif, apoi un alt preţ de după-amiază până dimineaţa. Trebuie să găsim o cale de mijloc ca să putem să echilibrăm situaţia”, a menţionat demnitarul.
De asemenea, el crede c ar trebui găsită modalitate de contorizare a energiei produse de către consumator.
“Ar trebui să găsim o modalitate prin care să contorizăm energia produsă de către consumator. Totuşi, nu este normal, în zilele noastre, să nu ştie nimeni în România sau pe teritoriul României câtă energie electrică se consumă şi câtă energie electrică se produce la nivel naţional. Astăzi, am început să avem un dezechilibru. Nu mai putem da cu exactitate această cantitate pentru că foarte mare parte din această cantitate nu este contabilizată nicăieri. Să nu se sperie nimeni când spun acest lucru”, a punctat Sandor Bende.
Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) a organizat, miercuri, cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei Anuale, cu tema “Re-liberalizare: Competiţie pe piaţa energiei în beneficiul tuturor”.