Update articol:

Şapte persoane, arestate preventiv în dosarul introducerii fără drept în ţară de deşeuri provenite din spaţiul intracomunitar

Şapte persoane, arestate preventiv în dosarul introducerii fără drept în ţară de deşeuri provenite din spaţiul intracomunitar
 - poza 1

Cele şapte persoane reţinute în dosarul introducerii fără drept în ţară de deşeuri provenite din spaţiul intracomunitar au fost arestate preventiv, pentru 30 de zile, în urma unei decizii a judecătorilor de la Tribunalul Timiş.

Cei şapte sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat în formă calificată, complicitate la contrabandă în formă calificată.
Aceştia au fost arestaţi preventiv începând din 3 octombrie până în 1 noiembrie, inclusiv.
Cele 7 persoane arestate preventiv sunt liderii grupării infracţionale şi persoanele de pe palierul imediat inferior acestora.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timişoara, au făcut, duminică, 44 de percheziţii domiciliare, în judeţele Arad, Bihor, Hunedoara, Alba, Sibiu, inclusiv la sediile şi punctele de lucru ale unor firme, fiind vizaţi membrii unui grup infracţional organizat, specializat în introducerea fără drept în ţară de deşeuri provenite din spaţiul intracomunitar, în scopul obţinerii de beneficii financiare substanţiale. Pe parcursul activităţii de urmărire penală, au fost depistate 57 de astfel de transporturi, însumând peste 1.500 de tone de deşeuri.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite peste 48 de tone de deşeuri, introduse ilegal în ţară, fiind totodată ridicate telefoane mobile, documente, 2 laptop-uri, 73.850 de euro, 66.518 lei şi 600 de franci elveţieni.
Totodată, specialiştii Gărzii de Mediu au aplicat amenzi în valoare de 100.000 de lei şi au dispus interzicerea activităţii pentru trei societăţi comerciale.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (30/10/2025)

Incasare integrala a creantei asupra societatii Vastex S.A.

SIMTEL TEAM (SMTL) (30/10/2025)

Raport voluntar privind tranzactiile cu partile afiliate

CONPET SA (COTE) (30/10/2025)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 14(17).11.2025

PREFAB SA (PREH) (30/10/2025)

Convocare AGA O & E 04/05.12.2025

ALRO S.A. (ALR) (30/10/2025)

Convocare AGAE 4/5 decembrie 2025