Update articol:

Scholz şi Macron vor discuta marţi la Berlin despre Rusia

Olaf Scholz Olaf Scholz . Sursa foto: twitter.com/olafscholz

Cancelarul german Olaf Scholz va discuta marţi despre Rusia cu preşedintele francez Emmanuel Macron, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului german, în contextul în care puterile occidentale încearcă să reducă tensiunile cu Moscova în privinţa Ucrainei, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german nu a dorit să comenteze informaţiile din presă conform căreia Scholz a refuzat o invitaţie transmisă din scurt de preşedintele american Joe Biden pentru a discuta despre criza din Ucraina.

Biroul de presă al lui Macron a precizat vineri că întâlnirea de la 25 ianuarie de la Berlin cu Scholz va aborda securitatea internaţională şi alte subiecte, cum ar fi economia digitală, schimbările climatice şi preşedinţia Germaniei asupra G7.

Revista germană Der Spiegel a relatat că vizita lui Schulz la Madrid, multe întâlniri şi dorinţa de a părea prezent în Germania din cauza evoluţiilor privind pandemia de coronavirus au contribuit la această decizie.

Diplomaţii ruşi şi americani au fost precauţi cu privire la perspectiva de a rezolva neînţelegerile privind Ucraina la discuţiile de vineri, dar Washingtonul şi-a exprimat speranţa că ele vor reduce tensiunile în legătură cu comasarea de trupe ruseşti care a stârnit temeri privind declanşarea unui nou conflict.

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, au avut o întâlnire de o oră şi jumătate la Geneva, la finalul căreia au declarat amândoi, în conferinţe de presă separate, că Statele Unite au promis un răspuns scris săptămâna viitoare asupra cererilor Moscovei cu privire la arhitectura de securitate europeană, după care va avea loc o nouă întâlnire la acelaşi nivel.

BVB | Știri BVB

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (20/05/2022)

Notificare prag detineri/vot > 5%

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (20/05/2022)

Comunicat referitor tarife transport

Digi Communications N.V. (DIGI) (20/05/2022)

Optiuni pe actiuni acordate catre administratori si angajati

ROMCARBON SA (ROCE) (20/05/2022)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (20/05/2022)

Hotarare CA privind aprobarea comitetelor consultative