Am solicitat companiei Rompetrol și antreprenorului general finalizarea centralei în cogenerare de la Năvodari, care ar însemna 80 de megawați, a declarat ministrul energiei Sebastian Burduja.
Domnia sa a spus: “Există o centrală nouă în cogenerare în execuție, cu grad ridicat de finalizare undeva la 95%, la Năvodari, este un proiect al fondului româno kazah, întârziat peste un an, un an și jumătate. Mi s- a promis, de când am început mandatul, că se va termina peste o lună, peste două, peste trei luni. Am solicitat companiei Rompetrol și antreprenorului general finalizarea acestei investiții, care ar însemna 80 de megawați, este o capacitate importantă. Din partea ministerului, i- am asigurat de tot suportul și i- am convocat săptămâna viitoare la o întâlnire special pentru aceasta”.
În data de 19 august 2020 Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a semnat cu firma Calik Enerji (Turcia) contractul EPC (Engineering, Procurement and Construction) pentru construirea la cheie a centralei de cogenerare de pe platforma Petromidia. Investiţia totală în acest proiect se ridica la circa 150 milioane USD.
Construcția noii centrale de cogenerare a început în mai 2021. În acest moment, proiectul se află în faza de execuţie cu un progres de aproximativ 97% în partea de inginerie, peste 99% în ceea ce priveşte achiziţiile, iar construcţia propriu-zisă se apropie de 82%. Raportat la întregul proiect, stadiul actual de executie reprezinta 89%. Rompetrol Energy este compania care asigură implementarea proiectului “Construcție și operare Centrală Termoelectrică în Cogenerare”.
Potrivit unei informări din februarie, în cursul anului trecut s-au înregistrat întârzieri în graficul de lucrări (avize, lucrări suplimentare, verificări, întârzieri în livrarea echipamentelor, etc.), ceea ce a determinat stabilirea unor noi termene. Au fost identificați și alți factori care au decalat termenele stabilite inițial, unele independent de activitatea curentă a companiei Rompetrol Energy, cum ar fi cutremurele din Turcia.
Potrivit oficialilor companiei, până în prezent, nu s-au constat depășiri majore ale bugetului estimat pentru acest proiect, de peste 160 de milioane de dolari. O suplimentare de aproape 6 milioane de dolari a fost realizată pe contractul EPC, agreată prin mecanismele Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român, din al cărui acționariat face parte și statul român, prin Societatea de Administrație a Participațiilor în Energie (SAPE).
Centrala pe cogenerare a fost proiectată ținând cont, în primul rând, de necesitățile actuale de producție ale rafinăriei Petromidia si a consumatorilor de pe platforma industrială Midia. Astfel, centrala va putea produce până la 80 de MWh și va acoperi integral necesarul maxim de 70 MWh de energie electică, dar și 180 de tone/h de abur, pentru ca procesele tehnologice ale celei mai mari rafinării din țară să fie alimentate cu utilități de noua capacitate. În același timp, va asigura necesarul de energie pentru eventuale dezvoltări industriale pe platformă.
Noua centrală va respecta cele mai înalte standarde tehnologice de eficienţă energetică şi de protecţie a mediului, urmând a fi realizată în parteneriat cu Uzina Termoelectrică Midia – deţinută în prezent de Ministerul Energiei (56,58%) şi KMG International (43,42%).
Uzina Termoelectrică Midia S.A. a transferat către Rompetrol Energy SA activele necesare desfășurării activității de producție de energie termică și apă demineralizată, serviciul de conexiune și distribuție a energiei electrice și actele juridice care au legătură cu continuarea activității și implicit salariații implicați în activitatea cesionată.