Update articol:

Sebastian Burduja: Camera Deputaților a adoptat legea Conturilor de Economii și Investiții cu 262 de voturi pentru; „România intră în clubul statelor care oferă cetățenilor libertatea de a decide cum investesc banii pentru pensie”

Sebastian Burduja: Camera Deputaților a adoptat legea Conturilor de Economii și Investiții cu 262 de voturi pentru; „România intră în clubul statelor care oferă cetățenilor libertatea de a decide cum investesc banii pentru pensie”
 - poza 1

Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat legea privind Conturile de Economii și Investiții (CEI), cu 262 de voturi „pentru” din 264 de deputați prezenți, a anunțat deputatul Sebastian Burduja, unul dintre inițiatorii proiectului. Legea urmează să fie transmisă spre promulgare.

„Este una dintre cele mai importante legi pentru viitorul financiar al românilor din ultimii ani”, a transmis Sebastian Burduja. Potrivit acestuia, noul sistem este conceput pentru a permite românilor să acumuleze și să investească voluntar bani pe termen lung, beneficiind de un regim fiscal specific.

„România intră în clubul statelor care oferă cetățenilor lor libertatea de a decide singuri cum investesc banii puși deoparte pentru pensie, așa cum America face de zeci de ani, prin celebrul sistem 401(k)”, a afirmat Burduja.

  • Cum vor funcționa Conturile de Economii și Investiții

Potrivit explicațiilor lui Sebastian Burduja, titularul își va putea deschide un cont la o bancă sau la o firmă de brokeraj autorizată, îl va putea alimenta și va putea alege instrumentele în care investește, între acestea numărându-se acțiunile, obligațiunile și fondurile.

„Tot ce câștigă banii tăi în timp – dividende, dobânzi, creșteri de valoare – rămâne în cont și nu se impozitează an de an. Banii lucrează pentru tine zeci de ani fără să piardă câte o bucată la fiecare pas”, a explicat Burduja. Proiectul adoptat de Parlament prevede două tipuri de conturi – CEI-S, cu regim de scutire, și CEI-D, cu regim de deductibilitate.

  • Burduja: „Două variante, un singur impozit”

În cazul CEI-S, titularul investește bani proveniți din venituri deja impozitate. Potrivit lui Burduja, câștigurile obținute în cont nu mai sunt impozitate, iar retragerea beneficiază de scutire în condițiile prevăzute de lege.

În cazul CEI-D, contribuțiile sunt deduse din venitul impozabil, iar impozitarea este amânată până la retragerea banilor. „În ambele cazuri, statul te impozitează o singură dată”, a explicat Sebastian Burduja.

  • CEI nu înlocuiește Pilonul I, Pilonul II sau pensiile facultative

Sebastian Burduja subliniază că noul instrument este voluntar și nu modifică actualul sistem de pensii. „Pensia de stat, Pilonul II și pensiile facultative rămân exact cum sunt. Contul CEI este voluntar și vine în plus, pentru cine vrea să își construiască un capital propriu”, a precizat deputatul.

  • Exemplul lui Burduja: 300 de lei pe lună timp de 35 de ani

Pentru a explica efectul acumulării pe termen lung, Burduja oferă exemplul unei persoane care investește 10 lei pe zi, respectiv aproximativ 300 de lei lunar, timp de 35 de ani.

Potrivit calculului prezentat de acesta, presupunând un randament real mediu de 7% anual, suma acumulată ar depăși 500.000 de lei, echivalentul a aproximativ 100.000 de euro în banii de astăzi. Contribuțiile efective în cei 35 de ani ar totaliza 126.000 de lei, diferența provenind din randamentul acumulat al investițiilor.

Burduja avertizează însă că piața de capital presupune riscuri: „Bursa are și ani proști, uneori foarte proști. Tocmai de aceea contul este gândit pentru termen lung.” Exemplul reprezintă o simulare bazată pe ipoteza unui randament mediu, nu o garanție privind performanța viitoare a investițiilor.

  • „Banii investiți de români pot ajunge la companiile românești listate”

Sebastian Burduja vede în introducerea CEI nu doar un instrument pentru acumularea individuală de capital, ci și o posibilă sursă suplimentară de finanțare pentru economia românească și piața de capital.

„Banii investiți de români pot ajunge la companiile românești listate, care au nevoie de capital ca să crească, să angajeze și să plătească salarii mai bune. O țară prosperă se construiește din oameni care au proprietate, economii și încredere în viitor”, a declarat acesta.

  • Burduja: „Este o lege liberală în sensul cel mai curat”

Deputatul a calificat CEI drept „o lege liberală în sensul cel mai curat”, argumentând că aceasta „îi dă omului libertate și îi răsplătește efortul”.

Burduja a remarcat și susținerea transpartinică de care s-a bucurat proiectul și le-a mulțumit parlamentarilor care l-au susținut, menționându-i în mod special pe Gabriela Horga, Cristina Prună și Claudiu Năsui, alături de care a lucrat la proiect. „Legea aceasta a arătat că se poate și altfel în Parlamentul României. Au semnat-o și au votat-o colegi de la toate partidele. (…) Când e vorba de viitorul oamenilor, putem lăsa deoparte ce ne desparte”, a transmis Sebastian Burduja. Proiectul a avut, într-adevăr, inițiatori și susținători din mai multe formațiuni politice.

  • Legea merge la promulgare

După votul Camerei Deputaților, proiectul urmează etapele constituționale înainte de promulgare. „Sper ca de anul viitor fiecare român să își poată deschide primul cont”, a transmis Sebastian Burduja.

El a precizat și că proiectul a fost cunoscut anterior sub denumirile CIIP și CIIV, iar denumirea finală – Conturi de Economii și Investiții (CEI) – urmează terminologia europeană.

Legea Conturilor de Economii și Investiții ajunge astăzi la votul final în Camera Deputaților; „Fiecare om va putea pune deoparte, pe lângă pensia publică, un capital care îi aparține” (Sebastian Burduja) – Actualizare

BVB | Știri BVB